Angajaţii Google lansează primul sindicat din istoria companiei. „Şefii noştri au colaborat cu guverne represive”

Angajaţii Google lansează primul sindicat din istoria companiei. „Şefii noştri au colaborat cu guverne represive”

Primul sindicat al angajaţilor Google se numeşte Alphabet Workers’ Union  (Sindicatul angajaţilor Alphabet). Acesta va fi condus de angajaţi, fiind deschis şi subcontractorilor gigantului IT, transmite CNN.

„Este un moment istoric. Este primul sindicat în cadrul unei importante companii IT pentru toţi angajaţii. Ne vom alege reprezentanţii, vom lua decizii democratice, vom plăti taxe şi vom angaja organizatori cu experienţă pentru a-i asigura pe toţi angajaţii Google că pot colabora cu noi dacă vor ca valorile lor să fie reflectate de companie”, a precizat Dylan Baker, un inginer software din cadrul Google, conform sursei citate.Alte ArticoleGrecia a pus în funcție primul ministru gay. Nicolas Yatromanolakis …Cum a fentat un afacerist restricţiile din pandemie. Şi-a redeschis …Aproape 60.000 de infectări zilnice cu coronavirus în Marea …

De ce a fost înfiinţat primul sindicat al angajaţilor Google

Peste 200 de persoane se numără printre iniţiatorii primului sindicat al angajaţilor Google, se arată într-un editorial publicat în New York Times.

Până în prezent, 226 de membri au semnat adeziuni pentru a se alătura Communications Workers of America (CWA), unul dintre cele mai mari sindicate din SUA.

Pentru că au înfiinţat un sindicat, angajaţii Google ar putea declanşa o grevă, deşi au anunţat că nu au în plan încă acest lucru.

Citeşte şi: Hum To Search, o nouă funcţie Google, care te ajută să găseşti piesa pe care o fredonezi

Un sindicat eficient ar limita autoritatea exercitată de conducere şi ar putea fi o inspiraţie pentru alte companii din Silicon Valley, care a evitat până acum sindicalizarea. Grupul a mai anunţat că vrea să abordeze probleme precum compensarea şi clasificarea lucrătorilor.

În ultimii ani, Google a intrat într-un conflict cu mai mulţi angajaţi în urma semnării unor acorduri cu armata SUA.

„Prea mult timp, problemele sute de angajaţi ai Google şi ai subsidiarelor Alphabet, compania-mamă a Google, au fost respinse de conducere. Şefii noştri au colaborat cu guverne represive din lumea întreagă. Au dezvoltat tehnologie bazată pe inteligenţă artificială folosită de Departamentul Apărării şi au făcut profit de pe urma reclamelor unor grupuri care promovează ura”, au spus membrii primului sindicat al Google.

Citeşte şi: Topul căutărilor pe Google în 2020: „Cum se poartă masca”

 

Sursa: RomaniaTV

loading...