Cu etilotestul la o mănăstire din Suceava, după ce o femeie s-a plâns că partenerul său vine băut de la biserică

Cu etilotestul la o mănăstire din Suceava, după ce o femeie s-a plâns că partenerul său vine băut de la biserică

Situaţie inedită la o mănăstire din judeţul Suceava, unde angajaţii vor fi testaţi cu etilotestul.Totul a pornit, după ce o femeie s-a plâns că partenerul său de viaţă vine tot timpul băut de la biserică şi că, de vină pentru asta, sunt călugării care îi dau să consume alcool.Ca urmare a acestul lucru, arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților Calinic, ÎPS Calinic, a decis ca angajaţii să fie verificaţi zilnic la începutul şi sfârşitul zilei. Scrisoarea femeii a fost publicată pe pagina de internet a Arhiepiscopiei, în cadrul rubricii „Răspunsul ierarhului”.„E destul de clar că soțul meu are probleme cu alcoolul, dar nu mi se pare normal ca într-o instituție bisericească să se întâmple astfel de lucruri (…) Poate reușiți să luați niște măsuri, știu că nu le poate pune nimeni dop la gură, dar poate totuși se poate face ceva”, spune credincioasa.La scurt timp, femeia a primit şi răspuns de la înaltul prelat. „Sesizarea pe care ne-ați transmis-o m-a întristat. Conducerea acelei mănăstiri vă asigură că, împreună cu cei responsabili, va lua măsura de a nu se mai bea alcool în incinta mănăstirii și va încerca să asigure suportul necesar celor care suferă de această patimă”, a precizat Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților Calinic, ÎPS Calinic, care a anunţat că va trece la verificarea cu etilotestul.

Sursa: Observator

loading...