Proteste cu halbe de bere în Cehia, după închiderea barurilor și a restaurantelor

Proteste cu halbe de bere în Cehia, după închiderea barurilor și a restaurantelor

Sute de oameni au protestat în Praga puţin mai altfel. Din halbe goale în care au aprins lumânări au format un lanţ lung de aproape un kilometru, ca să protesteze faţă de închiderea barurilor şi restaurantelor din ţară. Confruntaţi cu falimentul, sute de proprietari de baruri, restaurante şi hoteluri au ieşit în stradă. Au avut grijă ca protestul lor să se vadă de la distanţă. De la ferestrele guvernului. Decizia autorităţilor de a-i închide, din nou, pe 27 decembrie, le-a pus cruce afacerilor.Cehia a reimpus restricţii înainte de Crăciun ca urmare a numărului tot mai mare de cazuri. Printre cei mai afectaţi au fost proprietarii de baruri, restaurante şi hoteluri. Barurile şi restaurantele s-au redeschis pe 3 decembrie, dar bucuria a fost de scurtă durată. Numărul de cazuri a început să crească din nou şi de pe 27 decembrie toate magazinele, cu excepţia celor care vând bunuri esenţiale, au fost închise.

Sursa: Observator

loading...