Remaniere guvernamentală, în plină pandemie. Ministrul Agriculturii a preluat funcţia de ministru de Interne

Remaniere guvernamentală, în plină pandemie. Ministrul Agriculturii a preluat funcţia de ministru de Interne

Makis Voridis a fondat în 1994 un partid de extremă dreaptă numit Frontul Elen, al cărui slogan era „cartonaş roşu pentru migranţii ilegali”, înainte de a se alătura unui alt mic partid naţionalist, Laos (Adunarea Populară Ortodoxă n.r.), în 2005, aminteşte AFP.

În plus faţă de această schimbare, Sofia Voultepsi, fostă jurnalistă şi membră din 2004 a partidului conservator Noua Democraţie, renumită pentru poziţiile sale populiste, este numită ministru adjunct pentru integrarea refugiaţilor.Alte ArticoleGermania a eşuat în misiunea de a procura suficiente doze de …Bill Gates anunţă o nouă provocare pentru omenire în 2021. …Miliardarul chinez Jack Ma, unul dintre cei mai puternici oameni …

Premierul grec a păstrat miniştrii cheie, menţinându-i pe cei de externe şi al finanţelor şi confirmând în poziţiile lor miniştri aflaţi în primul front al crizei sanitare şi consecinţelor ei economice.

Pentru Nassos Iliopoulos, purtătorul de cuvânt al principalului partid de opoziţie Syriza (stânga radicală), întrebat la televiziunea publică ERT, „nicio modificare în guvern nu-l va proteja pe dl Mitsotakis”.

Citeşte şi Apar noi restricții dure în Europa după sărbătorile de iarnă. Deplasările pe timpul nopții în Grecia și Franța sunt interzise

„Guvernul are o responsabilitate clară în tragedia pe care o suferim în acest al doilea val, când în timpul unui lockdown de două luni au murit 4.331 de compatrioţi”, a adăugat el.

Aceasta este a doua remaniere guvernamentală sub mandatul lui Kyriakos Mitsotakis, după iulie 2019. Potrivit mai multor analişti, această remaniere ar putea deschide calea pentru alegeri parlamentare anticipate.

„Cabinetul de astăzi cu orizont electoral”, titra ziarul de stânga Avghi, pe website-ul său, la scurt timp după ce s-a anunţat această remaniere guvernamentală.

În cel mai recent sondaj, realizat de institutul MRB, partidul conservator al prim-ministrului (Noua Democraţie) rămâne în fruntea intenţiilor de vot cu 38,1%, cu mult înaintea Syriza, care nu ar obţine decât 23,1%.

Sursa: RomaniaTV

loading...