Adelina, o tânără asistentă din Buzău infectată cu Covid, a murit fulgerător după ce a născut un băieţel

Adelina, o tânără asistentă din Buzău infectată cu Covid, a murit fulgerător după ce a născut un băieţel

Tragedie într-o familie din Buzău, la început de an. Adelina, o asistentă la UPU a Spitalului Judeţean, s-a stins la puţin timp după ce a născut prematur un băieţel. Tânăra de 32 de ani, infectată cu COVID, a intrat în stop cardio-respirator, azi dimineaţă, iar medicii nu au mai putut să o salveze.Adelina Steliana Andrei, o tânără asistentă din Buzău în vârstă de 32 de ani, a murit în această dimineaţă, la Spitalul Panteliomon din Bucureşti, după ce s-a îmbolnăvit de COVID-19 şi a născut prematur.Calvarul femeii a început înainte de Crăciun, pe 21 decembrie 2020. Atunci, Adelina, care era însărcinată în 33 de săptămâni, a fost diagnosticată pozitiv cu noul coronavirus.Tânăra a intrat în izolare şi urma tratament la domiciliu.După mai bine de o săptâmână, pe 30 decembrie, Adelina a început să se simtă rău şi a ajuns la UPU Buzău.După ce a fost evaluată de colegi, tânăra a fost transferată la Maternitatea Buzău.”La ora 15:52, pacienta a fost transferată la Maternitatea Buzău în vederea unui consult de specialitate. Medicul obstetrician a consultat şi evaluat pacienta şi a decis ca aceasta să fie transferată la un spital din Capitală. S-a luat legatura cu CNCCI (Centrul National de Conducere si Coordonare a Intervenţiei) în vederea transferului pacientei. Pacienta a fost transportată la Maternitatea Bucur din București unde a rămas internată. Pacienta a fost examinată de către medici şi s-a decis să fie operată pentru cezariană, copilul rămânând în Maternitate.După ce a fost operată, pacienta a fost transferată la Spitalul Panteliomon fiind intubată. Starea pacientei s-a deteriorat după operaţia de cezariană, pacienta a intrat în stop cardio-respirator, a fost resuscitată, însă nu a răspuns manevrelor de resuscitare, în cele din urmă declarându-se decesul”, au informat medicii.Colegii asistentei au transmis un mesaj de condoleanţe.”Cu profund regret anuntam decesul colegei noastre, in varsta de 32 de ani, Andrei Adelina, asistent medical in sectia U.P.U-SMURD, care a decedat in aceasta dimineata la un spital din capitala. Asistenta Andrei Adelina era angajata S.J.U.Buzau din luna martie 2016. Disparitia fulgeratoare a colegei noastre ne-a marcat pe toti si suntem alaturi de familia indoliata, careia ii transmitem sincere condoleante. DUMNEZEU SA O ODIHNEASCA IN PACE!”, au transmis reprezentanții Spitalului Județean de Urgență Buzău.De asemenea, SANITAS Buzău a postat un mesaj de condoleanţe pe Facebook:”Anuntam cu adanc regret disparitia fulgeratoare a colegei noastre, asistent UPU, Andrei Adelina Steliana… o floare prea tanara si frumoasa pe care Dumnezeu si-a dorit-o in gradina lui, mult prea devreme…Nu a fost suficienta tineretea si sanatatea ta, ca sa lupte cu acest virus nemilos, Adelina… Ne vom gandi la tine mereu… Suntem alaturi de familia indurerata si ne exprimam sincerele noastre condoleante…Dumnezeu sa te odihneasca, mamico!”.

Sursa: Observator

loading...