Coronavirus Italia: Se menţin restricţiile după sărbători, dar se vor relaxa în timpul zilelor lucrătoare

Coronavirus Italia: Se menţin restricţiile după sărbători, dar se vor relaxa în timpul zilelor lucrătoare

Coronavirus Italia. Italienii au petrecut o bună parte a zilelor de Crăciun şi Anul nou acasă, fiindu-le permis să iasă din locuinţe doar pentru a se deplasa la locul de muncă, din motive de sănătate şi pentru urgenţe, sau pentru scurte vizite la un număr limitat de rude şi prieteni, informează marţi Reuters, citat de Agerpres.

Aceste restricţii urmează să expire marţi, iar miniştrii italieni au convenit, în timpul unei şedinţe de guvern convocate luni seara, să revină la vechiul sistem pe trei niveluri, care permite impunerea de măsuri diferite în regiuni diferite.Alte ArticoleMetoda care prezice şansele ca elevii să se infecteze cu Covid-19 …Ninsori abundente în Italia. Drumuri blocate, case şi maşini …Coronavirus Los Angeles. Ambulanțele nu mai preiau pacienți …

Citeşte şi: Ninsori abundente în Italia. Drumuri blocate, case şi maşini îngropate de zăpadă

Coronavirus Italia. Lunea viitoare se vor deschide unele instituţii

Guvernul italian a decis de asemenea să amâne până lunea viitoare redeschiderea instituţiilor de învăţământ superior la o capacitate de 50%. Unele regiuni, inclusiv Veneto din jurul Venţiei, au decis să amâne redeschiderea pentru 31 ianuarie.

Numărul de contaminări zilnice a scăzut de la maximum de circa 40.000 înregistrate la mijlocul lui noiembrie până la sub 20.000 în prezent, însă rata de infectare rămâne una oscilantă, cu multe sute de decese înregistrate zilnic.

Decizia guvernului italian extinde de asemenea până pe 15 ianuarie interdicţia în vigoare cu privire la circulaţia între cele 20 de regiuni ale Italiei, cu deplasări permise doar pentru a putea ajunge la locul de muncă, pentru urgenţe şi motive de sănătate.

Italia, prima ţară occidentală lovită de COVID-19, a raportat până acum aproape 76.000 de decese cauzate de noul tip de coronavirus începând din februarie, a cincea cea mai mare cifră la nivel mondial.

Citeşte şi: Zeci de români au plecat în Italia fără test COVID. Scandal fără margini pe aeroportul din Cluj

Sâmbătă, Ministerul Sănătăţii al Italiei a amânat redeschiderea staţiunilor de schi la 18 ianuarie, de la 8 ianuarie cum era planificat înainte, subliniind că decizia de închidere a staţiunilor a fost prelungită la cererea guvernatorilor regionali şi la sfatul experţilor în domeniul sănătăţii.

Sursa: RomaniaTV

loading...