Crimă în sectorul 2: Un bărbat, găsit mort într-un adăpost improvizat. Presupusul criminal a fost reţinut

Crimă în sectorul 2: Un bărbat, găsit mort într-un adăpost improvizat. Presupusul criminal a fost reţinut

Descoperire macabră pe o stradă din Sectorul 2 al Capitalei. Cadavrul unui bărbat a fost găsit de mai multe persoane într-o zonă de adăposturi improvizate.Din primele cercetări, se pare că individul a fost ucis. Acesta prezenta multiple semne de violenţă la nivelul capului și gâtului.Cazul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Serviciul Omoruri din Poliția Capitalei, cercetările fiind declanșate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor.Potrivit anchetatorilor, cu o zi înainte, două din locuinţele improvizate au fost distruse de un incendiu. Oamenii au reuşit să îşi mai salveze o parte din bunuri şi au plecat în jurul Bucureștiului, pentru a-și lăsa lucrurile la rude sau cunoștințe, prilej cu care s-a consumat şi alcool.La întoarcere, bărbatul găsit mort s-a adăpostit într-o locuinţă rămasă în picioare. Este şi locul unde a fost descoperit a doua zi fără viaţă.La scurt timp după ce au început cercetările, oamenii legii au reuşit să identifice şi un suspect, un bărbat de 53 de ani, care obişnuia să doarmă în acel loc.

Sursa: Observator

loading...