La Spitalul din Găești s-a putut vaccina toată lumea, nu doar medicii. Managerul spitalului a decis să nu irosească nicio doză

La Spitalul din Găești s-a putut vaccina toată lumea, nu doar medicii. Managerul spitalului a decis să nu irosească nicio doză

Practica nu e ca teoria. Un manager de spital schimbă regulile vaccinării şi dă idei celor care coordonează întreaga campanie. La Spitalul din Găeşti a fost liber la vaccinare pentru toată lumea, deşi în prima etapă se vaccinează doar cadrele medicale. Medicul a decis să nu irosească dozele rămase şi să le dea celor care vor. Riscă acum să fie cercetat disciplinar.La Găeşti, s-a putut vaccina oricine. Managerul spitalului a chemat oamenii, pe Facebook, la imunizare, indiferent de vârstă sau de gradul de risc. Porţile spitalului au fost deschise pentru toată lumea, iar reacţiile au fost entuziaste. Oameni care abia aşteptau vaccinul au răspuns apelului medicului. Valeriu Gheorghiţă, coordonator campanie de vaccinare: Am luat la cunoştinţă de situaţia de la spitalul din Găeşti. Pot sa vă spun: faptul că au fost vaccinate persoane care nu aparţin etapei 1 nu e o tragedie. Important e că au fost vaccinate. Managerul spitalului are şi o explicaţie: nu a vrut să irosească dozele. Nu tot personalul medical de la Spitalul din Găeşti a vrut să se imunizeze. Ba au fost situaţii în care nu au fost onorate programările la vaccinare şi s-a pierdut ser preţios. Valeriu Gheorghiţă, coordonator campanie de vaccinare: Faptul că nu s-au respectat procedurile, beneficiarii vaccinurilor să fie cei din etapa 1, cum prevede strategia, acest lucru e un alt aspect care urmează a fi verificat. Vorbim local de un management defectuos.Odată scos de la temperatura de -80 de grade, vaccinul Pfizer se poate păstra cinci zile la frigider sigilat şi cinci ore după ce a fost scos din frigider şi pregătit pentru inoculare. Dintr-un flacon se pot face cinci vaccinuri. Dacă progamările nu se respectă, după cele cinci ore, serul e compromis. Valeriu Gheorghiţă, coordonator campanie de vaccinare: Există un risc asumat al unor pierderi de vaccinuri, având în vedere că sunt vaccinuri multidoză, au o stabilitate limitată. Pot să vă spun că numărul e foarte mic.

Sursa: Observator

loading...