Numărul mic al zborurilor din pandemie a redus poluarea la jumătate

Numărul mic al zborurilor din pandemie a redus poluarea la jumătate

Există şi o parte bună în faptul că anul acesta au zburat mult mai puţine avioane decât de obicei. Poluarea s-a redus semnificativ. Nivelul gazelor de seră eliminate de cherosenul avioanelor a scăzut cu mai bine de jumătate, în 2020.Imediat după izbucnirea pandemiei, din ianuarie anul trecut, numărul zborurilor a scăzut dramatic. Cursele de linie în Europa, de exemplu, au fost la jumătate. Automat, gazele cu efect de seră, carbonul eliminat prin arderea combustibilului consumat de aeronave, a scăzut şi el cu puţin peste 56 de procente (56,7%). Explicaţia, spun specialiştii care monitorizează spaţiul aerian, e simplă. Mai puţine zboruri pe distanţe lungi, adică exact cele care în 2019 au fost sursa principală de poluare. Cehii şi croaţii au simţit cele mai mari scăderi ale gradului de poluare de la aeronave, la capătul opus fiind Olanda şi Belgia.Ajungem şi în România, ţară care a reprezentat doar 1,3 la sută din traficul de pasageri din Europa. Aici numărul de aterizări şi decolări a scăzut cu peste 80 la sută. Doar patru, cinci mii de călători, o medie a anului trecut pe cel mai mare aeroport din ţară, cel din Otopeni, de cinci ori mai puţin ca într-un an obişnuit.

Sursa: Observator

loading...