Peste 60.000 de infectări în Marea Britanie, la o zi după intrarea în lockdown total. Peste 1,3 milioane persoane au fost deja vaccinate

Peste 60.000 de infectări în Marea Britanie, la o zi după intrarea în lockdown total. Peste 1,3 milioane persoane au fost deja vaccinate

Peste 1,3 milioane de persoane au fost deja vaccinate împotriva COVID-19 în Regatul Unit, a anunţat premierul Boris Johnson marţi, în ziua în care această ţară a intrat într-un nou lockdown şi a atins un nou record zilnic de infectări.

”Până în această după-amiază am vaccinat peste 1,1 milioane de oameni în Anglia şi peste 1,3 milioane pe ansamblul Regatului Unit”, a declarat Boris Johnson la o conferinţă de presă, potrivit Reuters.Alte ArticoleHotel îngropat sub pietre, în nordul Italiei. O alunecare masivă …Olanda nu a putut începe campania de vaccinare anti-Covid. Guvernul …Noua tulpină de coronavirus provoacă fiori, există temeri …

Citeşte şi Un nou test COVID a fost dezvoltat în Marea Britanie. Oferă rezultatul în doar cinci minute

În acelaşi timp, Ministerul britanic al Sănătăţii a anunţat bilanţul zilnic al cazurilor de COVID-19 şi al deceselor asociate acestei boli, respectiv 60.916 de noi infectări şi 830 de decese.

În faţa evoluţiei alarmante a pandemiei, explicată de autorităţile britanice prin noua tulpină a coronavirusului SARS-CoV-2, mai contagioasă decât cele precedente şi descoperită în această ţară pe 1 decembrie, premierul Boris Johnson a instituit începând de marţi pentru a treia oară un lockdown la nivel naţional, cu măsuri mai restrictive faţă de cele anterioare. Şcolile sunt închise, iar ieşirile din casă sunt permise numai pentru cumpărături esenţiale, exerciţii fizice sau mers la serviciu când nu se poate lucra de acasă.

Guvernul de la Londra speră însă că va reuşi să stăvilească pandemia printr-o campanie rapidă de vaccinare masivă, în plus faţă de vaccinul Pfizer-BioNtech fiind începută luni şi administrarea vaccinului AstraZeneca-Oxford. 1,3 milioane de persoane au fost deja vaccinate.

Sursa: RomaniaTV

loading...