Un şofer român de TIR a făcut prăpăd pe o autostradă din Germania. Tânărul era cu soţia în camion

Un şofer român de TIR a făcut prăpăd pe o autostradă din Germania. Tânărul era cu soţia în camion

Momente de groază, luni noapte, pe autostrada A11, în zona Pfingstberg din Germania, după ce un şofer român de TIR a pierdut controlul volanului şi s-a izbit cu mastodontul de balustrada de pe marginea drumului, distrugând-o pe o lungime de peste 60 de metri.Accidentul s-a produs luni noapte, în jurul orei 2.00.Din primele informaţii, TIR-ul ar fi derapat din cauza gheţii de pe autostradă.Potrivit nordkurier.de, alături de şoferul român se afla şi soţia acestuia. Din fericire, ambii au ieşit din cabină teferi şi nevătămaţi.Pagubele sunt, însă, destul de mari. Poliţia a estimat daunele la peste 65.000 de euro.În urma accidentului, traficul în zonă a fost închis circulaţiei.”A11 este blocat în zonă. Traficul va fi deviat prin joncțiunea Joachimsthal”, a transmis, ieri, Stefan Möhwald, purtătorul de cuvânt al presei pentru poliția de est.Luni după-amiază, autorităţile au anunţat că traficul ar putea fi reluat abia marți dimineață.

Sursa: Observator

loading...