Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, s-a vaccinat anti-covid: „Este un moment pe care l-am aşteptat de atâtea luni”

Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, s-a vaccinat anti-covid: „Este un moment pe care l-am aşteptat de atâtea luni”

Colonel medic dr. Valeriu Gheorghiţă s-a vaccinat anti-covid la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Carol Davila”, marţi, 5 ianuarie, la ora 9.00.

„Este un moment pe care l-am aşteptat de atîtea luni. Astăzi ştiinta a triumfat si ne-a oferit aparitia intr-un timp scurt a unui vaccin. sunt onorat şi mândru că impreună cu colegii mei ne ocupăm de organizarea campaniei de vaccinare.Alte ArticoleAngajaţii din spitale refuză vaccinarea: „Unii spun că …Când ar putea fi încheiată prima etapă de vaccinare din România. …Cum funcţionează vaccinul anti-COVID. Clipul cu explicaţii …

In imediata perioada ne dorim ca toate vaccinurile sa fie distribuite celor care au nevoie. Putem să facem front comun, sa fim solidari, sa ne protejam familia, colegii si tara. Cred ca doar impreuna putem sa iesim in urmatoarele luni din pandemie si sa revenim la o viaţă normală”, a declarat Valeriu Gheorghiţă, după ce s-a vaccinat.

Acesta declara luni seară, la TVR, că abia aşteaptă să se imunizeze.

„Abia aștept să se întâmple acest lucru. Trebuie să înțelegem că sosirea unui vaccin și autorizarea acestui vaccin care dovedește profilul de siguranță, profilul de calitate și eficacitatea până la urmă este o veste foarte bună.

Este, dacă vreți, cea mai bună veste pe care noi am avut-o în ultimele luni, și anume faptul că avem, iată, o modalitate cât se poate de eficientă, de sigură și de rapidă prin care putem să ne protejăm față de această îmbolnăvire și împreună, dacă vom avea un număr de persoane vaccinate care să atingă acel prag de imunizare colectivă de 60-70%, putem să spunem că revenim la normalitate”, a precizat coordonatorul campaniei de vaccinare.

Valeriu Gheorghiţă: Din 4-5-6 ianuarie ar trebui să avem cel puţin 20.000 de persoane vaccinate pe zi

Citeşte şi Coordonatorul campaniei de vaccinare anti-Covid, Valeriu Gheorghiţă: „Este şansa istorică să punem punct acestei pandemii”

Până duminică, 13.596 persoane au fost vaccinate în total în România.

Coordonatorul Comitetului Naţional pentru Planificarea Vaccinării Covid-19 în România, Valeriu Gheorghiţă, a anunţat că etapa a doua a vaccinării ar putea începe după 15 ianuarie. Astfel, vaccinarea persoanelor vulnerabile, cu risc să dezvolte infecţii severe, ar putea începe după jumătatea lunii ianuarie.

„Intenţionez ca după jumătatea lunii ianuare să începem vaccinarea pentru persoanele vulnerabile, cu risc să dezvolte infecţii severe”, declara Valeriu Gheorghiţă.

Coordonatorul campaniei de vaccinare a anunţat că din 4 ianuarie încep activitatea de vaccinare 90% dintre cele 370 de centre de vaccinare din Româna şi că ar trebui să se ajungă la 20.000 de persoane vaccinate pe zi.

„Începând de mâine, 4 ianuarie 2021, activitatea de vaccinare pentru Etapa I se va extinde pe tot teritoriul României. Astfel, vor intra în activitate, la nivel naţional, peste 90% din cele 376 de centre de vaccinare care deservesc personalul medical şi personalul din centrele medico-sociale”, a transmis, duminică după-amiază, Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV).

Întrebat câte persoane vor fi vaccinate zilnic, Gheorghiţă a explicat: ”Din 4-5-6 ianuarie ar trebui să avem cel puţin 20.000 de persoane vaccinate pe zi”.

Andrei Baciu: O să ajungem cât mai curând la 20.000 de persoane vaccinate zilnic

Andrei Baciu, vicepreşedintele Comitetului naţional privind vaccinarea împotriva COVID-19, a precizat luni, la B1 Tv că în curâns România va ajunge la  20.000 de persoane vaccinate zilnic.

”O să ajungem cât mai curând. Este o chestiune de intrare în dispozitiv, să spun aşa, a tuturor centrelor de vaccinare. Pentru această primă etapă, s-a mers pe centre de vaccinare care să fie în interiorul spitalelor pentru că vaccinăm personalul medical şi e absolut normal să se vaccineze la locul de muncă. Fiind un gest medical, era impropriu ca personalul unui spital să îl duci la un centru exterior respectivului spital şi să vaccinezi populaţia acolo”, a precizat Andrei Baciu.

Întrebat dacă există un orizont de timp în care ar urma să se încheie prima etapă a vaccinării în România, Andrei Baciu a răspuns că imunizarea personalului medical şi a celui din centrele medico-sociale ar urma să se încheie la finele lunii ianuarie.

”Noi ne dorim să accelerăm cât de mult se poate în această lună şi să finalizăm prima etapă de vaccinare”, a spus Baciu.

El a adăugat că autorităţile îşi doresc ca prima etapă a imunizării să se încheie „chiar mai repede” de finalul acestei luni.

Oficialul din Ministerul Sănătăţii a menţionat că numărul centrelor de vaccinare „va creşte progresiv”, iar din a  doua etapă vor exista 930 de centre de vaccinare în care se vor imuniza pacienţii cu boli cronice şi cei vârstnici, iar unele dintre cele 370 de centre organizate pentru prima etapă a vaccinării la care iau parte cadrele medicale, vor rămâne în funcţiune.

Baciu susţine că ar fi ”incorect” să avanseze un termen la care ar putea fi realizată vaccinarea populaţiei în aşa fel încât să se poată spune că s-a ajuns la un grad ridicat de imunizare.

”În principiu, este, cred, în regulă să spunem că undeva în vară există toate şansele ca să existe suficiente vaccinuri pentru a vaccina şi a putea ajunge la acest procent pe care l-am anunţat”, a explicat secretarul de stat, el adăugând că rata de vaccinare va depinde atât de momentul la care vaccinuri produse de alte companii vor primi autorizaţia de punere pe piaţă din partea Agenţiei Europene a Medicamentului, cât şi de termenele la care acestea vor fi, ulterior, livrate.

”Cert este că, în trimestrul I, pe lângă cel de la Pfizer, se aşteaptă autorizaţia pentru vaccinul produs de Moderna. Acestea sunt în momentul de faţă lucrurile pe care le cunoaştem şi care sunt publice”, a adăugat Andrei Baciu.

 

Sursa: RomaniaTV

loading...