Din cauza îmbolnăvirilor cu Covid, ambulanţele din Los Angeles nu mai duc la spital pacienţii care au şanse mici de a supravieţui

Din cauza îmbolnăvirilor cu Covid, ambulanţele din Los Angeles nu mai duc la spital pacienţii care au şanse mici de a supravieţui

Imaginaţi-vă că cineva face un atac de cord şi la el vine o ambulanţă care nu o să îl transporte la spital. Sau că aveţi o urgenţă medicală şi staţi în faţa spitalului cu orele. Cu asta se confruntă districtul Los Angeles din cauza cazurilor numeroase de infectări cu coronavirus şi care afectează inclusiv persoanele care nu sunt bolnave de Covid-19.Aproape 7.900 de persoane sunt internate cu Covid-19 în spitalele din Los Angeles, iar 21% dintre acestea sunt în unităţile de Terapie Intensivă, au spus oficialii. Marţi, 224 persoane au murit, ducând totalul districtului la peste 11.000 de decese. Iar serviciile de ambulanţă au fost informate să nu mai transporte la spital pacienţi cu puţine şanse de supravieţuire, informează CNN.”Acest ordin dat serviciilor medicale de urgenţă este foarte specific pacienţilor care au suferit un atac de cord şi nu pot fi resuscitaţi pe teren. Aceşti pacienţi au o rată foarte mică de supravieţuire dacă sunt transportaţi la spital. Aşa că, în acest moment, ducerea lor la spital este considerată ca posibil inutilă”, a declarat Dr. Jeffrey Smith, director operaţional la centrul medical Cedars-Sinai.Agenţia de Servicii Medicale de Urgenţe din Los Angeles a transmis o directivă săptămâna trecută lucrătorilor de pe ambulanţă.”Cu efect imediat, din cauza impactului sever al pandemiei de Covid-19 asupra sistemului medical şi al spitalelor care primesc pacienţi prin sistemul de urgenţă 9-1-1, pacienţii aduţi (peste 18 ani) aflaţi în stop cardiac extra-spitalicesc traumatic şi non-traumatic nu vor fi transportaţi dacă restabilirea circulaţiei spontane (ROSC) nu este reuşită la locul faptei”, a anunţat agenţia.Dacă pacientul nu respiră sau nu are puls, medicii vor încerca să îl resusciteze pentru 20 de minute, mai scrie în memo. Dacă acesta este stabilizat, abia atunci este dus la spital. Dacă în schimb pacientul este declarat mort sau nu este resuscitat cu succes, paramedicii nu îl vor mai duce la spital. Chiar dacă pacienţii au noroc să ajungă la un spital, ei ar putea să aştepte afară cu orele dacă nu sunt locuri. „Serviciile medicale de urgenţă lucrează intens pentru a direcţiona ambulanţele acolo unde există capacitate pentru a primi pacienţi. Sunt situaţii în care pacienţii sunt puşi să aştepte în ambulanţe şi să fie îngrijiţi de paramedici”, a mai explicat Smith.

Sursa: Observator

loading...