Aglomeraţie ca niciodată în staţiunea Rânca, din Gorj. A continuat să ningă în ultimele zile, iar stratul de zăpadă depăşeşte deja un metru pe anumite porţiuni. Peisajul a atras la munte mii de turişti care şi-au prelungit vacanţa. Aproape toate cabanele sunt ocupate până la sfârşitul săptămânii, mai ales că venirea iernii a coincis cu vacanţa copiilor.A nins ca în poveşti în staţiunea Rânca, spre bucuria celor care au avut norocul să găsească o cameră liberă, un lucru aproape imposibil în aceste zile.Tânără: Foarte bine, foarte frumos. A nins, e bine.Reporter: A fost greu să găsiţi cazare în staţiune.Tânără: Destul de greu, că e destul de aglomerat.Reporter: De unde ai venit?Tânăr: Din Bucureşti.Reporter: Ţi-a fost greu să găseşti o cameră liberă?Tânăr: Nu, dar e făcută de mult rezervarea. Ştiam că e vacanţa copiilor şi în fiecare an venim aici.Cel mai mult s-au bucurat cei mici, mai ales că mai au câteva zile de vacanţă.Băiat: Este foarte frumos. E multă lume, dar ne distrăm. Zăpada e bună.Reporter: Până când rămâi?Băiat: Până joi, că o să începem şcoala şi e atâta lume din cauza vacanţei. ”E foarte bine, mă simt chiar foarte bine. Sunt cu prietenii mei”, spune un alt băiat. Cabanierii spun că aşa aglomerat la început de an n-a mai fost de 15 sezoane.Tomiţă Gavrilă, cabanier: Gradul de ocupare este 100%. Până la sfârşitul lunii, aproape 90%. Avem chiar în februarie grad de ocupare de peste 80%.Ninsorile au conturat peisaje de vis, dar şi adevărate provocări pentru turişti.Zăpadă numai bună de schi este şi în Poiana Braşov. Şi aici e plin de turişti cu copii care mai profită de vacanţă.”Cozi mari şi la telescaun şi la telecabină, cozi foarte mari”, afirmă cineva.
Sursa: Observator