Când eşti copil, doar cerul este limita. Niciun vis nu pare imposibil şi nimic nu te poate opri să-l construieşti în miniatură. La zece ani, Ovidiu, a ridicat în curte, din pământ, crengi şi pietre, căsuţa în care ar vrea să trăiască.Arată cu totul altfel faţă de locuinţa mică şi neîncăpătoare pe care o împarte cu părinţii şi cele două surori. Câţiva oameni cu suflet mare le-au sărit în ajutor, dar mai au nevoie de bani ca să aibă cu adevărat casa pe care o vor.
O cameră în care Ovidiu visează să aibă un birou, unde să-şi facă temele. În casa sărăcăcioasă în care trăieşte acum, împreună cu părinţii şi cele două surori, nu este spaţiu suficient. Este nevoit să scrie pe pat. Stau cinci suflete într-o singură încăpere. Mamă: Aici dormim toţi. Reporter: Este greu? Mamă: Da, este greu. Dar se au unii pe alţii şi mai au ceva. Credinţa care le dă putere şi speranţă că, într-o zi, se vor muta într-o casă nouă. Reporter: Este casa în care visezi să stai? Ovidiu:
Da, as vrea sa stau aici. Tocmai de aceea a construit-o în miniatură: pentru că şi-o doreşte atât de mult. Cu ajutorul unor oameni generoşi, cel mai mare vis al său – noua locuinţă – începe să prindă contur. Din păcate însă, mai este mult de muncă, iar banii nu sunt destui pentru a o termina. Voluntar: Posibilitățile noastre sunt mici și nu știu dacă vom reuși să facem o căsuță chiar cum vor ei. Noi ne străduim. Facem ce mai putem face, de la bugetul local și mai sunt câteva ONG-uri care și-au arătat dorința de a ajuta. Familia nu ar reuşi altfel. Tatăl abia se descurcă să strângă bani pentru mâncare. Tatăl lui Ovidiu: Mai confecționez câteva linguri de lemn, umerașe, furculițe. Mergem la țară, la orașe, le vindem la târguri.
Sursa: Observator
