Şcoala online s-a mutat la schi, în Harghita-Băi. Copiii sunt daţi pe pârtie de la 2-3 ani

Şcoala online s-a mutat la schi, în Harghita-Băi. Copiii sunt daţi pe pârtie de la 2-3 ani

Vacanţa de iarnă e prilej bun pentru a învăţa lucruri noi. Şi cum la munte a nins din abundenţă, iar pârtiile sunt numai bune pentru ski, monitorii au mult de muncă. În Harghita Băi, una dintre destinaţiile preferate ale turiştilor, cei mici deprind tainele coborârii pe schiuri. În câteva zile sub îndrumarea monitorilor de schi copiii ajung să iubeasca acest sport.Este forfotă mare în Harghita Băi. Majoritatea turiştilor de pe pârtii sunt familii cu copii venite special pentru a-i învăţa pe cei mici tainele schiului. Narcisa, turist: Aici văd ca e o moda, copiii foarte mici sunt dati pe partie de la 2-3 ani, e foarte bine. Incercam sa invatam sa schiem. E singurul loc unde avem zapada, adica mai multa decat in alte zone si ne place, oricum, un aer curat. Pentru 80 de lei pe oră, micii sportivi ajung în câteva zile să parcurgă singuri toată pârtia. Attila Imre, antrenor schi: Am avut clienti din Constanta, din Bucuresti, din Focsani acum un copilas. Unii intr-o ora invata sa schieze, altii in doua-trei ore. În general in doua ore se pun pe picioare.Vremea este perfectă pentru sport. Chiar dacă noaptea se lasă gerul, cele 2 grade din timpul zilei fac zăpada numai bună pentru sporturile de iarnă. Şi pe pârtia specială de biatlon este activitate intensă. Aici mai multe grupuri sportive se antrenează pentru Campionatul Naţional.Anca Stubu, antrenor biatlon: Un cantonament asa de sapte zile. E singurul loc cu zapada asa ca stam pe partia asta. Bine ca e si aici, ca altfel…

Sursa: Observator

loading...