Israel a plătit dublu decât restul lumii pentru a avea dozele de vaccin Pfizer anti-Covid înaintea tuturor. Banii sunt secretul prin care a reușit să vaccineze 15% din populație

Israel a plătit dublu decât restul lumii pentru a avea dozele de vaccin Pfizer anti-Covid înaintea tuturor. Banii sunt secretul prin care a reușit să vaccineze 15% din populație

În doar două săptămâni, Israel a vaccinat 15% din populația de 9.3 milioane de oameni.

Prima decizie importantă a fost să plătească o sumă impresionantă pentru a primi dozele de vaccin înaintea tuturor. Autoritățile din Israel nu au menționat public cât au plătit pentru dozele de vaccin dezvoltate de Pfizer și BioNTech, conform Reuters.Alte ArticoleDonald Trump nu participă la ceremonia de învestire a lui Joe …Stare de incident major în Londra. Tulpina COVID se răspândește …Suedia schimbă strategia anti-COVID-19 după ce circa 10.000 …

Totuși, un oficial a spus, cu condiția de a rămâne anonim, că guvernul condus de premierul Benjamin Netanyahu a plătit în jur de 30 de dolari pe o doză, dublu față de prețul din restul țărilor.

Reprezentanții Pfizer au anunțat că folosesc o formulă de stabilire a prețurilor bazată pe volum și data de livrare, însă nu a venit cu detalii suplimentare.

Ministrul Sănătății din Israel, Yuli Edelstein, a declarat că eliberarea economiei țării dintr-o serie de blocaje justifică orice cost mai mare de cumpărare sau achiziționarea de doze de vaccin.

„Ceea ce am transmis Pfizer și Moderna a fost că, dacă vom fi una dintre primele țări care vor începe vaccinarea, aceste companii vor vedea rezultate foarte curând”, a spus Edelstein pentru Reuters.

„E o situație din care ambele părți au de câștigat, a mai spus el. Suntem o țară mică. Și am știut cu adevărat că ar fi mai bine să fim printre primii vaccinați după dezvoltarea vaccinului. Companiile, din punct de vedere comercial, nu ar privi în direcția țărilor de dimensiunea Israelului”, a explicat ministrul Sănătății.

Așa arată lista țărilor din lume care au vaccinat anti-Covid cele mai multe persoane până în momentul de față.

Israel, care a raportat peste 450.000 de cazuri de coronavirus și 3.445 de decese, a asigurat dozele de vaccin la începutul anului, iar în iunie anul trecut a devenit una dintre primele țări care au ajuns la un acord de cumpărare cu Moderna.

Moderna a anunțat că începe livrarea a 6 milioane de doze în această lună, cu toate că ministrul Sănătății din Israel anunța că expediția va veni după două luni.

În noiembrie, Israel a anunțat acorduri similare cu Astrazeneca și Pfizer. Primul transport Pfizer a ajuns pe 9 decembrie.

Echipele israeliene au reambalat marii paleți ultra-congelați în cutii de dimensiunea unor pizza mici, permițând distribuție în număr mai mic și în locuri mai îndepărtate.

În tot acest timp, România a vaccinat până în momentul de față, potrivit datelor puse la dispoziția CNCAV de către Institutul Național de Sănătate Publică, 92.706 de persoane. În ultimele 24 de ore au fost vaccinate 16.306 persoane.

 

 

Sursa: RomaniaTV

loading...