Nicușor Dan a anunțat câți oameni sunt în pericol, în cazul unui cutremur puternic în București

Nicușor Dan a anunțat câți oameni sunt în pericol, în cazul unui cutremur puternic în București

Cât de tare se va cutremura Bucureştiul în faţa unui seism puternic? Mai periculos ca în 1977, crede Primarul General, care susţine că numărul real al clădirilor cu risc de prăbuşire este de 8 ori mai mare decât cel din actele oficiale. Vorbim despre imobile în care locuiesc 25-30 de mii de persoane. Nicuşor Dan vrea să împrumute un miliard şi jumătate de euro ca să le inventarieze şi să le consolideze.Este probabil, cea mai mare temere a bucureştenilor. Aproape că nu există zonă în care să nu vedem clădiri şubrede, fisurate sau balcoane care par că se vor prăbuşi. Iar cifrele oficiale nu mai ilustrează realitatea de 20 de ani. Oficial, în Bucureşti sunt aproape 400 de clădiri încadrate in clasa I de risc seismic, însă la această cifră ar trebui să mai adăugăm altele 3.000, spune municipalitatea. Pentru consolidarea lor este nevoie de un miliard şi jumătate de euro. Bani pe care Primăria Capitalei nu îi are şi pe care Nicuşor Dan vrea să îi împrumute de la stat. Nicuşor Dan, primarul Capitalei: Problema cea mai mare este că programul de inventariere a clădirilor cu risc seismic s-a oprit brusc în anul 2000 şi n-a mai fost niciodată continuat sistematic. Noi avem, în afară de acele 400 de clădiri, câteva mii care, dacă ar fi expertizate şi este primul lucru pe care trebuie să-l facem, o să fie încadrate în clasa întâi de risc seismic. 25-30.000 de oameni locuiesc în aceste clădiri.Vieţile a peste 20 de mii de oameni, care locuiesc în aceste clădiri, dar şi a celor care trec zilnic pe lângă ele, sunt puse în pericol. Şi nu sunt singurele clădiri care tremură înainte de cutremur. Matei Sumbasacu, fondator Re Rise: 1.500 de clădiri în categorii de urgenţă: U2 şi U3, clădiri care în anii ’90 au fost găsite vulnerabile, expertizate şi găsite vulnerabile dar care în ’97, după ce s-a schimbat normativele de clasificare a riscului seismic, au fost uitate.Cele mai multe clădiri neconsolidate sunt în locurile cele mai circulate ale Capitalei. Mario Kuibuş, arhitect: Cele mai periculoase zone din punct de vedere al riscului seismic îl reprezintă cele din centrul istoric, pentru că sunt clădiri care nu au apucat să fie consolidate după cutremurul din 1977. Va fi cel puţin la fel de problematic.

Sursa: Observator

loading...