Contul de Twitter al lui Donald Trump a fost suspendat definitiv

Contul de Twitter al lui Donald Trump a fost suspendat definitiv

Pe fondul protestelor violente din Statele Unite, reprezentanţii platformei Twitter au luat decizia de a suspenda definitiv contul preşedintelui în funcţie Donald Trump. Măsura a venit „din cauza riscului de incitare în continuare la violenţă”.Donald Trump a fost interzis pe Twitter, după ce zilele trecute fusese blocat pe Facebook și Instagram, pe termen nedeterminat. Măsura vine în contextul protestelor violente de la Capitoliu.Manifestaţiile au avut loc în ziua în care Congresul urma să certifice voturile electorilor în alegerile prezidenţiale, prin urmare să valideze victoria preşedintelui ales Joe Biden. Prin urmare, Twitter a specificat că decizia a fost luată „după o revizuire atentă a Tweets-urilor recente din contul @realDonaldTrump” şi „din cauza riscului de incitare în continuare la violenţă”, potivit news.ro, citând surse BBC. Joi, Facebook a decis să nu îi mai permită accesul lui Donald Trump pe platformă până cel puţin după învestirea noului preşedinte, programată pentru 20 ianuarie, a anunţat CEO-ul companiei, Mark Zuckerberg.Într-un comunicat transmis, Zuckerberg a spus: ”Evenimentele şocante din ultimele 24 de ore demonstrează clar că preşedintele Donald Trump intenţionează să îşi folosească timpul rămas în funcţie pentru a submina tranziţia paşnică şi legitimă a succesorului său ales, Joe Biden”.Zuckerberg a completat: ”Decizia lui de a-şi folosi platforma pentru a încuraja şi nu a condamna acţiunile susţinătorilor lui de la clădirea Capitoliului a tulburat, pe bună dreptate, oamenii din SUA şi din lume. Credem că riscurile de a-i permite preşedintelui să continue să folosească serviciul nostru în această perioadă sunt prea mari. Astfel, extindem blocarea impusă conturilor lui de Facebook şi Instagram pe termen nedeterminat şi pentru cel puţin următoarele două săptămâni, până ce transferul de putere este finalizat”.

Sursa: Observator

loading...