Carduri pentru masă caldă oferite bătrânilor. Oamenii nu ştiu cum să le folosească şi nici nu au unde

Carduri pentru masă caldă oferite bătrânilor. Oamenii nu ştiu cum să le folosească şi nici nu au unde

Bătrânii care au peste 70 de ani şi pensie mică primesc, în fiecare lună, 180 de lei pe un card special. Banii, conform programului guvernamental, pot fi folosiţi doar pentru mese calde. Numai că socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg. Mulţi bătrâni nu ştiu să folosească acest card. Alţii nu au unde, pentru că cea mai apropiată cantină este la zeci de kilometri distanţă. În plus, unii comercianţi profită de neştiinţa bătrânilor şi îi „uşurează” de bani prin metode ilegale.”Da, am primit un plic, dar eu nu ştiu ce să fac cu el. Eu nu am unde să mă duc”, spune o persoană.Această bătrână stă cu cardul pe masă pentru că nu ştie cum să îl folosească. Nimeni nu i-a explicat. Şi nu-i singura. Batem la altă poartă şi dăm peste aceeaşi problemă. Nici această femeie nu are idee cum funcţionează cardul. Şi nici vorbă de vreun restaurant prin apropiere, pentru o masă caldă. A aflat însă de la vecini că poate lua şi alimente neperisabile. ”L-am dus la Vicovul de Jos, au zis ca ne dă ceva rece. Adică la magazin au zis ca ne dau ceva, ulei, zahăr. Şi chiar am ridicat ieri ceva. De vreun milion, atât.”Şi asta pentru că firma a oprit un comision de 80 de lei. ”Se poate cu produse din astea alimentare? Eu am făcut cu produse alimentare, dar nu în valoare de 180 de lei, ci de 100 de lei. Păi, de ce? Pentru că eu trebuie să plătesc taxe la stat”.Nu doar comisionul este ilegal. Prin acest card, statul oferă doar mese calde. Dar firmele îşi fac propria lege. ”Putem aduce mese calde, meniul zilei sau putem da nişte produse, sau putem să vă oferim bani pe el. Ce fel de alimente? Adică, orice. Zahăr, ulei, mezeluri”.Mulţi dintre bătrâni nu ştiu nici măcar câţi bani au pe card. Nimeni nu le-a spus că, atunci când l-au primit, aveau 720 de lei. Adică, pentru încă trei luni din urmă. ”Dar v-a zis cineva că pe cardul ăla, în momentul în care l-aţi primit, că sunt şi bani din urmă? Nu mi-a zis nimic, nu ştiu, nu cunosc.”.

Sursa: Observator

loading...