N-a suportat despărţirea: Un poliţist local şi-a înjunghiat fosta soţie. A fost prins după câteva ore de căutări

N-a suportat despărţirea: Un poliţist local şi-a înjunghiat fosta soţie. A fost prins după câteva ore de căutări

Un poliţist local din Oradea şi-a înjunghiat fosta soţie la câteva luni după ce au divorţat. Bărbatul a atacat-o cu un cuţit, în faţa blocului, apoi a fugit.Colegii lui l-au găsit după câteva ore de căutări. Se ascunsese într-un bloc aflat în construcţie. Bărbatul avea mai multe răni superficiale de cuţit pe care şi le-a provocat singur.Sirenele maşinilor de poliţie au vuit în tot oraşul, în căutarea atacatorului. Bărbatul a fugit după ce şi-a înjunghiat fosta soţie. Aseară, cei doi au avut o discuţie aprinsă în mașina victimei, parcată în fața blocului în care locuiește. În momentul în care femeia a vrut să plece, poliţistul a ieșit după ea și a lovit-o de mai multe ori cu un cuțit.„S-a întâmplat aici, în casa scării. Un prieten mi-a povestit că a auzit ţipete şi ceartă pe hol, dar i-a fost teamă să iasă, numai atunci a ieşit când doamna striga: „Ieşiţi că mă înjunghie!”, a declarat un martor.Bărbatul a fost capturat după câteva ore de căutări cu reflectoare şi câini de urmă. Se ascundea într-un bloc aflat în construcţie. Poliţistul se rănise cu acelaşi cuţit, dar tăieturile erau superficiale. Fosta soţie a scăpat cu viaţă printr-o minune. Avea cinci lovituri de cuţit.„Starea era gravă, stabilă hemo-dinamic, dar a necesitat proceduri de decompresie a plămânului care i-a fost afectat în urma acestui atac. Plăgile, o parte dintre ele, au fost penetrante şi, ca atare, clar că viaţa ei a fost pusă în pericol”, a declarat dr. Hadrian Borcea, UPU Oradea.Agresorul este fost adjunctul al şefului Poliției Locale din Oradea. Dar acum era poliţist local. De curând, trecuse testul psihologic.„N-am avut probleme nici deosebite cu el, se comporta normal, colegial.+ 03.25 îN URMĂ cu o lună, o lună şi jumătate, l-a luat cu brio, ca în fiecare an”, a declarat Cristian Beltechi, şeful Poliţiei Locale Bihor.„S-a dispus începerea urmăririi penale cu privire la săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor”, susţine Gligor Sabău, prim-procurorul adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor.Victima, în vârstă de 46 de ani, este angajată la protecţia copilului Bihor. Culmea, la sfârşitul anului trecut, reuşise să obţină un ordin de protecţie după divorţ. Instanţa a decis ca bărbatul să fie evacuat din locuinţă şi să păstreze o distanţă de 200 de metri.

Sursa: Observator

loading...