Alexei Navalnîi îl acuză pe Vladimir Putin: „E atât de furios să am supravieţuit otrăvirii, încât a ordonat să fiu băgat iar în puşcărie”

Alexei Navalnîi îl acuză pe Vladimir Putin: „E atât de furios să am supravieţuit otrăvirii, încât a ordonat să fiu băgat iar în puşcărie”

„Vladimir Putin este atât de furios că am supraviețuit încercării sale de a mă otrăvi, că a ordonat FSIN (Serviciului Federal al Penitenciarelor) să meargă în instanță și să ceară schimbarea sentinței mele cu suspendare într-una cu executare. Asta, în ciuda faptului că sentinţa mea cu suspendare s-a încheiat pe 30 decembrie„, a scris Alexei Navalnîi pe pagina sa de Twitter. Într-o postare ulterioară el a afirmat că se va reîntoarce în Rusia pe 17 ianuarie, cu orice consecinţe.

Navalnîi se află în prezent în Germania, după ce a fost transportat acolo pentru îngrijiri medicale de urgenţă în urma otrăvirii sale în Rusia, în luna august a anului trecut. În luna decembrie, Administraţia penitenciarelor din Rusia i-a ordonat lui Navalnîi să revină din Germania în cel mai scurt timp şi să se prezinte la o secţie de poliţie în Moscova precizând că, în caz contrar, el va fi închis dacă nu se întoarce în ţară până la termenul limită indicat.Alte ArticoleAtenţie, călătoria în Germania va fi mult mai dificilă. …Și-a scos soțul la plimbare în lesă, ca să aibă motiv să …Donald Trump nu mai are acces la reţelele de socializare. Şi …

Citeşte şi Vladimir Putin spune că Navalnîi ar fi fost mort dacă era otrăvit de serviciile secrete ruse. „Dacă s-ar fi vrut, afacerea ar fi fost dusă la capăt”

Testele de laborator efectuate în Germania, Franța și Suedia au stabilit că Navalnîi a fost otrăvit cu o neurotoxină din clasă Noviciok, concluzie confirmată de Organizația Internațională pentru Interzicerea Armelor Chimice (OPCW). Agenţi din grupul Noviciok, deosebit de periculos, au fost utilizaţi în 2018 pentru otrăvirea fostului agent secret rus Serghei Skripal şi a fiicei acestuia, Iulia, în oraşul Salisbury din Anglia. Şi atunci, la fel ca şi acum, Kremlinul a dezminţit orice implicare a Rusiei.

«Они пытались меня убить, я выжил — и теперь они обиделись на меня: „Что же ты, Алексей? Как ты посмел не умереть!”»

Комментарий @navalny о требовании ФСИН изменить его условный срок на реальный — у нас в прямом эфире: https://t.co/ybpqthSAUH pic.twitter.com/fKiqFspwPf

— Навальный LIVE (@navalnylive) January 12, 2021

Sursa: RomaniaTV

loading...