Un medic psihiatru din Iaşi a cerut daune de un milion de euro unei companii aeriene pentru că a pierdut ultimul concert al trupei Aerosmith

Un medic psihiatru din Iaşi a cerut daune de un milion de euro unei companii aeriene pentru că a pierdut ultimul concert al trupei Aerosmith

Supărare mare pentru un medic psihiatru din Iaşi. Acesta a cerut daune de un milion de euro unei companii aeriene pentru că a pierdut ultimul concert al trupei Aerosmith, cel de retragere. Totul a pornit după ce Ryanair şi-a anulat cursa din cauza unei greve. Medicul a pierdut însă procesul, magistrații din cadrul Judecătoriei Iași, respingând acțiunea formulată de Adrian Mihai Darie. Decizia nu este definitivă, aceasta putând fi contestată.Incidentul a avut loc în 2017, când Ryanair a intrat în grevă de două ore, iar zborul a fost anulat, ceea ce a dus şi la pierderea concertului.„Am cumpărat un bilet de transport aerian pentru data de 30 mai 2017 pentru a merge la ultimul concert din cariera formației Aerosmith. Ajungând la aeroport, am constatat că Ryanair a anulat zborul, motivat de o grevă de două ore, astfel încât nu am mai putut ajunge la acel concert. Se impune acordarea compensației în cuantumul solicitat, în condițiile în care compania aeriană nu a respectat dispozițiile articolului 14, punctul 2, din Regulamentul nr. 261/2004, și anume aceea de informare cu privire la normele de compensare și de asistență în astfel de cazuri.

Sursa: Observator

loading...