Dieta de detoxifiere după sărbători, un proces necesar. Ce alimente recomandă specialiştii

Dieta de detoxifiere după sărbători, un proces necesar. Ce alimente recomandă specialiştii

Una dintre cele mai întâlnite rezoluţii pentru anul nou este adoptarea unui stil de viaţă sănătos. Cei mai mulţi dintre noi avem tendinţa să ne promitem că vom avea un regim alimentar fără dulciuri sau grăsimi. Dar asta nu se întâmplă din prima zi, imediat după noaptea dintre ani. Ci câteva zile mai târziu, când în frigider nu mai există nicio tentaţie. Şi adesea, nu reuşim să schimbăm stilul de viaţă, ci facem, de fapt, o cură de detoxifiere. Important este să ştim, chiar şi în acea perioadă scurtă de timp, ce alimente să introducem în meniul zilei. Specialiştii avertizează că un stil de viaţă sănătos nu înseamnă înfometare. Legumele verzi şi carnea slabă nu trebuie să lipsească din farfurie.Primul pas pe care trebuie să îl facem în această perioadă este să fim atenţi la modul de preparare termică a alimentelor. Renunţăm la cele prăjite, în favoarea celor fripte, fierte sau coapte. Reporter: Nu e dificil şi nici nu durează atât de mult să pregătim o masă sănătoasă. Avem carne de vită, vânătă, broccoli. De ce mai avem nevoie?Mihai Munnteanu, chef: Praz, un cartof, nu foarte mare, unul mai micuţ, că tot ţinem dietă, un sos la vită şi culoare. Am ales câteva roşii cherry. Reporter: Exact ce avem nevoie după sărbători, pentru că am mâncat foarte multe preparate în grăsimi şi acum e momentul să luăm o pauză. Ce facem mai întâi?Mihai Munnteanu, chef: Cel mai bine ar fi să pregătim cartoful fondant, că el durează mai mult, îi dăm culoare în tigaie, apoi la cuptor cu un pic de supă de legume. Prazului îi dăm puţină culoare la tigaie cu sare şi piper, vânăta e făcută pe grill, cu un pic de usturoi, sare, piper.Şi prepararea cărnii de vită are un mic secret.Mihai Munnteanu, chef: E bine să o scoatem cu o oră înainte de la frigider să fie la temperatura camerei, nu e bine să aibă şoc termic.Iar broccoli va fi gătit la abur, cu unt şi chilli, pentru gust şi textură.Mihai Munnteanu, chef: Cu sosul e mai greuţ un pic. Fierbem oasele de vită, după ce le-am ars pe cuptor cu legume, în vin roşu, la temperatură mică, până se reduce tot. Preparatul a fost gata în mai puţin de 20 de minute. Variante şi mai rapide sunt salatele, bogate în nutrienţi şi sărace în calorii. Dacă nu sunt însoţite de sosuri.Lygia Alexandrescu, nutriţionist: Tot ce înseamnă legume verzi, au clorofilă şi ne ajută în detoxifiere, adică acea revenire a Ph-ului de la acid la bază. Tot ce înseamnă legume care au fost culese proaspete şi congelate sunt benefice în această perioadă. Foarte important este să ne revenim la programul orar. Adică mic-dejun un pic mai alcalin, cereale, să conţină fructe. Fructele între mese sunt necesare, mai dulci dimineaţa, mai puţin dulci seara.Dobre Cristian, bucătar: O să gătim o salată italiană cu legume murate, avem mix de salată, ruccola, valeriană, spanac şi radicchio, le amestecăm cu roşii cherry, scalii de permesan şi legume murate. Ciuperci marinate, roşii uscate, vinete marinate şi anghinare marinate.

Sursa: Observator

loading...