Tânără româncă din Spania, de negăsit de o săptămână. O prostituată a fost ucisă în același loc din care a dispărut Florina

Tânără româncă din Spania, de negăsit de o săptămână. O prostituată a fost ucisă în același loc din care a dispărut Florina

Florina G, o prostituată româncă în vârstă de 19 ani, este dată dispărută în Spania. Tânăra este de negăsit după ce, în seara zilei de 8 ianuarie, s-a urcat într-o maşină, pe o stradă din Albal, o municipalitate din comuna Horta Sud, Valencia.Dispariţia tinerei, care obișnuia să se prostitueze lângă pista Silla din Albal, a mobilizat Garda Civilă din Valencia, care investighează toate ipoteze.Colega de cameră a fetei a fost cea care a dat alerta la poliţie, după ce Florina nu a mai venit acasă şi nici nu a mai răspuns la telefon. Potrivit publicaţiei spaniole levante-emv.com, care citează surse din anchetă, există indicii potrivit cărora fata ar fi fost răpită de un client.Românca s-ar fi urcat în maşina unui client, în seara zilei de 8 ianuarie. În jurul orei 18.00, autoturismul a demarat în trombă şi, de atunci, nimeni nu a mai auzit de Florina.Una dintre ipoteze ar fi că tânăra a plecat de bunăvoie, pentru că nu mai voia să se prostitueze. Varianta este puţin probabilă, cel puţin din datele anchetei de până acum.Potrivit unor martori, Florina începuse să fie văzută în zona de lângă pista Silla cu puțin înainte de Crăciun.”Am fost acolo în fiecare zi. Înainte, era o fată blondă. Apoi, în urmă cu câteva săptămâni, a sosit această tânără, care era brunetă”, a declarat un bărbat care muncește în apropiere. Jurnaliștii spanioli au dezvăluit că din locul de unde a dispărut Florina, o altă prostituată a fost ucisă în urmă 16 ani.

Sursa: Observator

loading...