Un bebeluş de 5 luni a murit, în Neamţ, după ce a luat foc patul pus lângă sobă

Un bebeluş de 5 luni a murit, în Neamţ, după ce a luat foc patul pus lângă sobă

Un copil de doar cinci luni a murit, la Bălușești, după ce a luat foc pătuţul pus lângă sobă. Incendiul s-a întins rapid la toată casa, în care se aflau trei copii şi mama lor.Pompierii au fost înștiințati despre producerea unui incendiu la o locuință din localitatea Bălușești, comuna Icușești. La locul solicitării s-au deplasat pompierii romașcani cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD TIM și pompieri voluntari din cadrul SVSU Icușești.

Pompierii voluntari din cadrul SVSU Icușești au localizat incendiul care s-a manifestat în interiorul unei camere dintr-o locuință, cu degajare mare de fum. În interiorul camerei erau trei copiii minori. Aceștia au fost evacuați de mama lor până la sosirea forțelor de intervenție.Forțele de intervenție au găsit la fața locului un sugar de 5 luni în stop cardio-respirator, cu arsuri la nivelul membrelor inferioare.Din păcate, copilul nu a răspuns manevrelor de resuscitare, medicul de pe ambulanța SMURD declarând decesul.

Sursa: Observator

loading...