Atentate teroriste în cascadă, sunt cel puţin 20 de morţi

Atentate teroriste în cascadă, sunt cel puţin 20 de morţi

Atentate teroriste în Afganistan. Aproape 20 de oameni, în cea mai mare parte militari, au fost ucişi în cursul nopţii în două acţiuni ale talibanilor în provincia Kunduz din nordul ţării, au anunţat marţi responsabili locali, transmit dpa şi Xinhua.

Militanţii au atacat facilităţi ale forţelor armate din districtul Dasht-e Archi şi din oraşul Kunduz, capitala provinciei, omorând 16 militari. Alţi şapte soldaţi au fost răniţi în atacuri.Alte ArticoleLOCKDOWN în Germania până pe 15 februarie. Comisia Europeană …Doliu în cinematografie. Regizorul cubanez Juan Carlos Tabio …Preot suspendat pentru că le făcea avansuri enoriaşelor. Bărbatul …

Opt membri ai forţelor de securitate şi doi civili au fost ucişi şi patru soldaţi au fost răniţi în atacuri asupra unor puncte de securitate la periferia oraşului Kunduz. În Archi, alţi opt soldaţi au fost ucişi şi trei răniţi după ce talibanii au atacat o cazarmă.

Kunduz este una dintre cele mai volatile provincii din Afganistan, majoritatea teritoriului fiind controlat de militanţi talibani, astfel că au loc multe atentate teroriste.

Atac cu bombă în Afganistan. Trei persoane au murit, printre care un fost jurnalist

Negocierile de pace dintre guvernul afgan şi reprezentanţi ai talibanilor, începute în septembrie anul trecut la Doha, în Qatar în vederea reglementării acestui conflict prelungit nu au dus deocamdată la rezultate tangibile.

Marţi, preşedinţia afgană a anunţat că şeful statului, Ashraf Ghani, a avut o convorbire telefonică, luni, cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, referitoare la aceste tratative de pace şi „sprijinul continuu al NATO pentru forţele de apărare şi securitate ale Afganistanului”.

„NATO rămâne angajată faţă de susţinerea forţelor de apărare şi securitate afgane şi îşi continuă misiunea de antrenare, consiliere şi asistenţă” pentru acestea, a asigurat Stoltenberg, citat în comunicatul preşedinţiei afgane.

Săptămâna trecută, Departamentul american al apărării a indicat că forţele SUA din Afganistan au fost reduse la 2500 de militari, în conformitate cu angajamentul preşedintelui Donald Trump de a pune capăt implicării Statelor Unite în „războaie fără sfârşit”. Comunicatul Pentagonului a menţionat că SUA vor continua să „lucreze alături de aliaţii din NATO şi partenerii lor la îndeplinirea misiunilor de combatere a terorismului şi de asistenţă pentru forţele de securitate afgane”.

Sursa: RomaniaTV

loading...