Soluţia găsită pentru a face transferul codurilor nucleare de la Trump la Biden, fără ca aceştia să se întâlnească

Soluţia găsită pentru a face transferul codurilor nucleare de la Trump la Biden, fără ca aceştia să se întâlnească

Soluţia găsită a fost o întreagă coregrafie a transferului de putere, care a inclus, în premieră, două valize nucleare și doi „biscuiți” (carduri prezidențiale care conțin codurile de lansare), informează Digi24.

Ultima oară când un președinte a refuzat să participe la ceremonia de învestire a succesorului său a fost Andrew Johnson, în 1869, dar pe vremea aceea SUA du deţinea un arsenal nuclear, astfel încât nu se punea problema transferului de „coduri de lansare”, „valiză nucleară”, sau „rachete cu rază lungă de acțiune lansate de pe submarine”.Alte ArticoleUn bărbat din Germania a murit după ce s-a reinfectat cu COVID-19Computerul de bord al unui automobil Tesla autonom a găsit o …Viralul săptămânii: Un şofer a vrut să-şi „sfinţească” …

Unul dintre cele mai importante și, în același timp, discrete momente care se desfășoară în cadrul ceremoniei depunerii jurământului de către un nou președinte american este cel legat de procesul de predare-primire al celebrei „valize nucleare”.

Conform The Guardian, obiectul în sine este o valiză metalică Zero Halliburton îmbrăcată în piele, care seamănă mai degrabă cu o geantă veche medicală și care cântărește în jur de 20 de kilograme.

Valiza conține așa-numita „Carte Neagră” (Black Book) – meniul de opțiuni nucleare aflat la dispoziția președintelui SUA, un „biscuite” (un card unic aflat la dispoziția șefului statului, care certifică faptul că ordinul vine direct de la el) și un sistem de comunicații de urgență prin care președintele poate comunica ordinele (în cazul teoretic în care acesta e cumva izolat și nu se află deja într-un buncăr sau centru de comandă).

În dimineața zilei de 20 ianuarie, un militar cu unica misiune de a căra valiza nucleară s-a aflat în preajma lui Donald Trump, până în secunda când Joe Biden a depus jurământul și a devenit, oficial, al 46-lea președinte al SUA.

Soluţia găsită pentru a face transferul codurilor nucleare de la Trump la Biden

În mod normal, dacă Trump ar fi fost și el prezent la inaugurarea lui Biden, militarul respectiv ar fi înmânat, pur și simplu, valiza unui alt militar care ar fi devenit aghiotantul noului președinte Biden, conform CNN.

De această dată, în condițiile în care cei doi președinți nu s-au aflat, fizic, unul lângă celălalt, protocolul a fost complet diferit: au fost doi militari, două valize și doi „biscuiți”.

Astfel, o valiză s-a aflat pe 20 ianuarie, până la ora 11:59:59 în Florida, în preajma lui Trump. În același timp, o a doua valiză s-a aflat la Washington, lângă Biden.

La prânz, codurile nucleare de pe „biscuitele” lui Trump au devenit inutilizabile, exact ca la o carte de credit expirată. În același moment, cardul lui Biden a devenit activ.

„Simplu spus, cardul lui Biden nu era valabil la ora 11:59, în vreme ce cardul lui Trump nu mai era valid la 12:01”, a declarat, pentru CNN, Vipin Narang, expert în domeniul nuclear.

Joe Biden era oricum deja familiarizat cu întreaga procedură deoarece, în calitatea sa de vicepreședinte al SUA între 2009-2017, în mandatul lui Barrack Obama, fusese informat despre procesul de „moștenire a autorității nucleare”, în situația în care președintele ar deveni incapabil să-și exercite funcția.

De asemenea, actuala vicepreședintă Kamala Harris a fost și ea, mai mult ca sigur, informată despre această procedură, la fel ca și Joe Biden. Fostul vicepreședinte Mike Pence a fost şi el familiarizat cu respectivul protocol nuclear.

De altfel, conform CNN, Mike Pence a avut și el la dispoziție, până pe 20 ianuarie, o astfel de valiză.

„De fapt, există cel puțin trei sau patru astfel de valize nucleare”, a declarat Stephen Schwartz, analist de politică externă și expert în probleme de securitate nucleară. „Una îl urmează pe președinte, alta pe vicepreședinte și încă una este păstrată pentru așa-numitul «supraviețuitor desemnat» (designated survivor)”.

Respectivul „supraviețuitor” este persoana desemnată să preia atribuțiile prezidențiale (inclusiv posibilitatea lansării unui atac nuclear) în cazul în care atât președintele cât și vicepreședintele sunt în imposibilitatea exercitării atribuțiilor. „Supraviețuitorul” nu se află niciodată în preajma președintelui SUA la evenimente importante, precum ceremonia de învestire sau discursul despre starea națiunii din Congres, a precizat Schwartz.

Citeşte şi: Bernie Sanders a făcut senzaţie la ceremonia de învestire a lui Joe Biden, cu mănuşile sale tricotate, cu un singur deget. „Bunicul care a dat o fugă până la poştă”

Sursa: RomaniaTV

loading...