Viorica Dăncilă, dezvăluiri bombă despre trădarea din PSD. „Marcel Ciolacu şi Paul Stănescu l-au acuzat pe Liviu Dragnea că a dat jos două guverne, însă au procedat la fel”

Viorica Dăncilă, dezvăluiri bombă despre trădarea din PSD. „Marcel Ciolacu şi Paul Stănescu l-au acuzat pe Liviu Dragnea că a dat jos două guverne, însă au procedat la fel”

Viorica Dăncilă a rupt tăcerea despre momentul în care Guvernul pe care l-a condus a fost demis prin moţiune de cenzură, spunând că acest lucru a fost posibil printr-o „trădare” în PSD.

„Categoric da. Eu nu pot să acuz nici PNL, nici USR, nici Preşedintele României, pentru că trădarea a fost în PSD. Înainte am avut toate asigurările de la Marcel Ciolacu că moţiunea nu va trece. Ba chiar am un tabel pe telefon cu calculele făcute de Marcel Ciolacu în care arăta că moţiunea nu va trece.Alte ArticoleBogdan Gheorghiu, ministrul Culturii, în izolare din cauza COVID-19. …Clotilde Armand, primele demiteri din Primăria Sectorului 1 …Europarlamentar exclus pentru comentarii homofobe din Grupul …

Cu o zi înainte, mi-a garantat cu acest tabel că moţiunea nu va trece. Am discutat cu liderul grupului PSD din Senat, mi-a garantat că nu există nicio fisură, că nu există nicio problemă legat de moţiune. În timpul moţiunii mi-am dat seama că am fost trădat, pe lângă Marcel Ciolacu totul a fost dirijat şi de Alfred Simonis. Categoric da, au fost îndemnaţi să voteze moţiunea, a declarat Viorica Dăncilă, joi, la postul Antena 3, citat de News.ro.

Citeşte şi: Viorica Dăncilă, dezvăluiri-bombă în cartea de memorii : „La Scroviştea, Dragnea mi-a cerut să dau amnistia şi graţierea”

Viorica Dăncilă, dezvăluiri bombă despre trădarea din PSD. „Marcel Ciolacu şi Paul Stănescu au procedat la fel ca Liviu Dragnea”

De asemenea, Viorica Dăncilă a vorbit şi despre pasaje care se regăsesc în cartea-interviu „Partea ei de adevăr”. Fostul premier a amintit despre momentul în care Marcel Ciolacu a fost la ea acasă şi i-a spus că trebuie să demisioneze de la şefia PSD.

„Pe Marcel Ciolacu eu l-am propus pentru preşedinte al Camerei Deputaţilor. Mă aşteptam să existe o susţinere reciprocă. E greu de acceptat pentru că această gândire e din punct de vedere personal pentru Marcel Ciolacu şi Paul Stănescu. Nu e o gândire care să aducă un plus pentru PSD. Tot ei l-au acuzat pe Liviu Dragnea că a dat jos două guverne. Păi ei ce au făcut? Au procedat la fel ca Liviu Dragnea. După ce a trecut moţiunea de cenzură am primit un mesaj în care îmi spune că îi pare rău pentru ce s-a întâmplat, a afirmat Viorica Dăncilă.

Viorica Dăncilă dezvăluie de ce şi-a dat demisia. „Ciolacu mi-a spus că el poate să preia partidul”

De asemenea, fostul preşedinte al PSD a precizat că şi-a dat seama că exista un plan al lui Ciolacu şi Stănescu pentru a prelua partidul.

„A venit Ionel Arsene de la Neamţ mi-a spus că toţi sunt strânşi că Marcel Ciolacu i-a convins să îmi dau demisia în marea majoritate. Marcel Ciolacu a venit la mine acasă, părea foarte afectat, şi mi-a spus că el poate să preia partidul şi că se va consulta în permanenţă cu mine, că voi face parte din nou conducere, că voi merge în Senatul României pentru că am multă experienţă în calitatea de europarlamentar şi premier. Atunci m-am gândit că e bine să îmi dau demisia. Puteam să nu o fac. Mi-am dat seama că limbajul lor violent denotă foarte multă disperare şi că voiau foarte mult să preia şefia partidului”, a menţionat Dăncilă, conform sursei citate.

Mai mult, Viorica Dăncilă a mărturisit că regretă că l-a propus pe Marcel Ciolacu pentru funcţia de preşedintele al Camerei Deputaţilor.

„Da, regret că l-am propus pe Marcel Ciolacu la preşedinţia Camerei Deputaţilor. (…) Ceea ce s-a întâmplat a demonstrat că m-am încrezut în cine nu trebuia”, a afirmat Viorica Dăncilă, conform News.ro.

Citeşte şi: Viorica Dăncilă surprinde pe toată lumea! Fostul premier publică o carte despre relaţia cu Dragnea şi campaniile din 2019

 

 

Sursa: RomaniaTV

loading...