Autorităţile schimbă regulile campaniei de vaccinare, la o lună de la startul acesteia

Autorităţile schimbă regulile campaniei de vaccinare, la o lună de la startul acesteia

La fix o lună de la startul campaniei de vaccinare, regulile se schimbă din mers! Cine s-a infectat după prima injecţie cu serul imunizant reia schema de vaccinare la o lună, chiar două de la vindecare. Iar persoanele care fac alergii severe după primirea primei doze se vor imuniza cu alt tip de ser. Medicul Carmen Dorobăţ este una dintre persoanele infectate cu SARS COV 2 imediat dupa administarea primei doze de vaccin, pe 27 decembrie. A doua injecţie cu serul imunizant a fost făcută la termen, adică la trei săptămâni, chiar dacă indicaţiile erau să se vaccineze la cel puţin o lună de la vindecare. Carmen Dorobăţ, medic infecţionist: Eu am gândit că este corect să urmez schema de terapie până la capăt. Am făcut şi rapelul şi nu am avut nicio reacţie neplăcută. Acum, regulile spun altceva. Întreaga schemă de vaccinare se reia la o lună, chiar două de la vindecare.Ordinul a fost semnat ieri de şeful campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă. Carmen Dorobăţ, medic infecţionist: Nu sunt nişte restricţii temporale bine fixate. Se spune că se indică sau se poate amâna. Deci, administarea vaccinului se poate face conform schemei bine stabilite. Medicul infecţionist sau vaccinolog trebuie să hotărască de la caz la caz. Cristian este IT-istul spitalului din Timişoara. A fost vaccinat printre primii, pe 28 decembrie, la o zi după startul campaniei de vaccinare la nivel naţional. După câteva zile a fost diagnosticat şi el cu noul coronavirus. Cristian Nicolae, infectat după vaccin: Sunt programat în 2 februarie la rapel. Potrivit noilor recomandări, şi el trebuie să reia schema de vaccinare, nu doar să facă rapelul. Cristian Nicolae, infectat după vaccin: Pentru mine nu ar fi nicio problemă să refac, dacă medicii şi colegii mei consideră că trebuie să reiau nu este nicio problemă. Aş dori să se vaccineze cât mai multă lume să scăpăm. Andreea Moldovan, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii: În astfel de situaţii nu se recomandă a doua doză, considerându-se că prima plus îmbolnăvirea asigură un nivel de imunitate corespunzător pentru persoana respectivă. La noi, astfel de cazuri de îmbolnăviri sub vaccinare, nu am avut raporate. Florin Cîţu, premierul României: Trebuia să am o vizită în ziua în care trebuia să am rapelul. Pot să fac rapelul mai târziu. Mi s-a zis că nu e nicio problemă. Bine că sunt reprogramat. Există rapel, vom avea vaccin. Medicii avertizează că o singură doză de vaccin permite mutaţii ale virusului. Mihai Craiu, medic pediatru: O singură doză, după ceea ce spun virusologii, probabil că va ajuta virusul să selecteze mai repede mutaţii. Dacă dăm anticorpi puţini sau cuiva care nu are un sistem imun pregătit vom ajuta următoarele generaţii de virusuri, care vor învăţa să-i ocolească. Anticorpii la nivel maxim se formează la şapte zile după administarea ultimei doze de ser imunizant. Ordinul semnat de coordonatorul campaniei de vaccinare mai spune şi că, în cazul persoanelor care au reacţii alergice puternice, cum ar fi şocul anafilactic, vaccinarea se va relua cu alt tip de ser. Şi Ministerul Sănătăţii pregăteşte schimbări. Deja sunt discuţii să se schimbe modalitatea de calcul pentru indicatorii care arată de fapt situaţia reală a pandemiei. Andreea Moldovan, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii: Vom şti mai bine ce se întâmplă în ţară. Iar aceste măsuri, care poate cândva se vor lua în funcţie de indicatori calculaţi corect, trebuie văzute nu ca nişte măsuri restrictive ci nişte măsuri care ne ajută să ne păstrăm sănătatea.

Sursa: Observator

loading...