Informare meteo de ploi, lapoviţă şi polei în aproape toată ţara. Ninsori şi viscol puternic la munte

Informare meteo de ploi, lapoviţă şi polei în aproape toată ţara. Ninsori şi viscol puternic la munte

Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare meteo de precipitații mixte, polei și vânt, valabilă în centrul, sudul și estul țării. Informarea meteo este valabilă de vineri ora 18.00 până sâmbătă, ora 10.00.La munte se anunță ninsori și rafale de 70 kilometri pe oră.În intervalul menționat, vor fi precipitații predominant sub formă de ploaie și lapoviță și local se va depune polei, îndeosebi în centrul, sudul și estul țării, precum și la munte, la altitudini mai mici de 1400 m, determinând, parțial, topirea stratului de zăpadă existent.Cantitățile de apă vor depăși, local, 15…20 l/mp, cu precădere în Carpații Occidentali și în nordul Carpaților Orientali, potrivit ANM.În zona montană înaltă, mai ales la peste 1700 m, va ninge, iar vântul va avea intensificări, cu rafale, în general, de 60…70 km/h, spulberând zăpada.Astfel de fenomene se vor semnala și în seara zilei de duminică, precum și în noaptea de duminică spre luni în regiunile estice, sud-estice și centrale, precum și la munte, iar în prima parte a zilei de luni mai ales în nord-estul teritoriului.Meteorologii au emis, vineri, o prognoză specială pentru Bucureşti, valabilă până sâmbătă dimineață. Se anunță lapoviță, polei și minime între minus 2 și 0 grade.Prognoza specială este în vigoare în intervalul vineri ora 18.00 – sâmbătă ora 10.00.Cerul va avea înnorări, iar spre sfârșitul nopții vor fi precipitații slabe sub formă de ploaie sau lapoviță, ce vor favoriza depunerea de polei.Vântul va sufla în general slab.

Sursa: Observator

loading...