Nimic.

Nimic.

„Scrie”, mi-au zis. „Scrie despre orice.” Dar nu pot. Nu am nimic de zis. Nu MAI am nimic de zis.Ce să zic despre o lume din care nu mai înțeleg nimic? Despre niște oameni care îmi par din altă specie? Despre niște reguli, cutume și manifestări ale bunului simț devenite desuete, atât de învechite încât par a fi din alte veacuri?Cum să scriu despre ceva în care eu, una, nu mai pot desluși niciun sens?Nici măcar povești nu mai pot scrie. Obișnuiam să spun că partea mea preferată în scrisul de povești este senzația că eu, o biată muritoare, creez lumi. Universuri. Dar nici pe ele nu le mai pot zugrăvi.Nu mai pot înțelege, imagina, desluși lumile. Nici pe a noastră, nici pe cele închipuite.Peste ele, toate, s-a așternut o pătură de realitate ca o pâclă groasă ce amorțește simțurile și imaginația.

Sursa: Observator

loading...