Primele ipoteze în cazul tragediei de la Institutul „Matei Balş”. Ministrul Sănătăţii: „Sunt două piste”

Primele ipoteze în cazul tragediei de la Institutul „Matei Balş”. Ministrul Sănătăţii: „Sunt două piste”

Patru persoane au murit, în această dimineaţă, la Institutul „Matei Balş” din Bucureşti, după un incendiul care a izbucnit într-unul dintre pavilioanele spitalului. Potrivit unor surse, anchetatorii ar lua în calcul și ipoteza potrivit căreia focul să fi pornit de la un obiect improvizat.Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a făcut declaraţii cu privire la posibilele cauze care au declanşat incendiul de vineri dimineaţă, în cadrul unui pavilion al Spitalului Matei Balş.„Momentan nu este clar. Vin de la Matei Balş, am văzut clădirea. Evident că a fost un incendiu violent. Sunt 2 piste: o problemă punctuală sau o greşeală individuală. Datoria noastră este să ne uităm la greşelile de sistem. Aştept să văd rapoartele de control care s-au făcut, am cerut toate aceste rapoarte din ultimele 6 luni”, a declarat Ministrul Sănătăţii.Potrivit unor surse, un posibil scenariu este ca incendiul să fi pornit de la un obiect improvizat.Un incendiu a izbucnit în vineri dimineaţă într-un corp de clădire al spitalului Matei Balş.Au fost evacuaţi în jur de 120 de pacienţi. Iniţial autorităţile au anunţat trei victime, iar un pacient în stare gravă a fost intubat, dar a murit şi el.La această oră, rudele și aparținătorii pacienților au venit în fața spitalului pentru a se interesa de cei dragi. Oamenii plâng și vor să afle ce se întâmplă cu rudele lor.Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au deschis un dosar penal in rem pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă în cazul incendiului de la Institutul Matei Balş din Capitală, soldat cu moartea a patru pacienţi.

Sursa: Observator

loading...