Ministrul Sănătății anunță măsuri de urgență după incendiul de la Institutul Matei Balș: Un fond național pentru siguranța pacienților

Ministrul Sănătății anunță măsuri de urgență după incendiul de la Institutul Matei Balș: Un fond național pentru siguranța pacienților

Vlad Voiculescu, ministrul Sănătății, a explicat că sistemul de sănătate „are păcate vechi, nu sunt de ieri, de azi” și că tocmai de aceea nu își va da demisia din funcție. „Echipa noastră a început aici în urmă cu mai puțin de o lună. Cred că e sănătos ca atunci când e o problemă să o privim în față și să vedem care sunt responsabilii”, a mai spus ministrul.

Măsurile anunțate de ministrul Sănătății:Alte ArticoleBILANŢ VACCINARE 30 ianuarie 2021. Peste 25.000 de persoane …BILANŢ CORONAVIRUS 30 ianuarie 2021. 2.668 de noi cazuri de …Incendiu Matei Balş. Continuă audierea cadrelor medicale. În …

-Aș vrea să vorbesc despre câteva măsuri imediat la care am lucrat împreună cu echipa Ministerului Sănătății și pe care le voi detalia săptămâna viitoare. În primul rând avem nevoie de câteva măsuri urgente în fiecare spital pentru ca tragedii precum cea de la Matei Balș, respectiv Piatra Neamț și din alte spitale să nu se mai întâmple.

-Lucrăm deja cu Inspectoratul General pentru Situații de Urgență la măsuri urgente care să vină să repare neregulile constatate deja, respectiv săptămâna viitoare, marți, vom avea un raport care să prezinte stadiul măsurilor luate de la controalele din luna noiembrie 2020.

-Nu știm încă cu exactitate cauza de la Matai Balș, dar ceea ce este clar este că pandemia și tratamentul necesar pentru pacienții cu COVID-19 au pus o presiune suplimentară asupra personalului și asupra infrastructurii din acele spitale care tratează pacienți cu boala COVID-19. Sunt mulți pacienți care au nevoie de oxigen, acesta fiind principalul medicament pentru acești pacienți, ceea ce face ca securitatea la incendiu în special, dar nu numai, să fie deosebit de dificilă în multe spitale din țară.

-Vom anunța la sfârșitul săptămânii viitoare măsuri vizavi de ceea ce s-a constatat deja, respectiv de ceea ce o să se constate după ancheta de la Matei Balș.

-A doua mare problemă pe care vreau să o semnalez, alături de măsurile care se cuvin, este ruptura de informare între spitale și pacienți, respectiv și aparținătorii acestora. Lucrăm deja de câteva săptămâni la realizarea unui serviciu de informare la nivelul fiecărui spital, unde aparținătorii să poată obține informații și chiar să comunice direct cu rudele internate.

-A treia măsură pe care aș vrea să o anunț astăzi, după ce am discutat deja cu premierul, este un fond național pentru siguranța pacienților în spitale. Avem la dispoziție bani europeni, prin Programul Național de Redresare și Reziliență, avem de asemenea bani din bugetul național pe care îi vom aloca pentru acest scop, iar noi ne vom asigura că aceștia sunt folosiți prioritar pentru îmbunătățirea urgentă a infrastructurii de siguranță în spitale. Ne referim aici în special la securitatea la incendii, la cutremure și nu în ultimul rând la infecțiile nosocomiale.

-O ultimă măsură pe care aș vrea să o anunț astăzi este cea legată de însăși aglomerarea spitalelor din România. Avem nevoie de fiecare spațiu disponibil și să ne asigurăm că mai puțini oameni trebuie să fie internați. Am verificat din nou statisticile cât se poate de recente și vedem că 85% dintre decese sunt înregistrate la persoane de peste 60 de ani. Vedem, de asemenea, că 95,1% dintre decese sunt înregistrate la persoane care aveau deja boli cronice. Acesta este motivul pentru care am propus premierului și avem acceptul dânsului ca, în perioada următoare, pentru toate locurile care se deschid în platforma de programare pentru vaccinare, eligibili să fie doar vârstnicii, cei cu boli cronice, cei cu un handicap, respectiv cei care îi îngrijesc sau locuiesc cu aceștia. Repet – pe perioada lunii februarie, toate locurile care vor fi oferite în platforma de programare vor merge către aceștia, nu către alte persoane.

Sursa: RomaniaTV

loading...