Simona Halep, o nouă victorie înainte de Australian Open 2021

Simona Halep, o nouă victorie înainte de Australian Open 2021

Simona Halep, locul 2 WTA şi cap de serie numărul 1, a învins-o, luni, cu scorul de 6-4, 6-4, pe rusoaica Anastasia Potapova, locul 101 WTA, calificându-se în optimile de finală ale turneului de categorie WTA 500 Gippsland Trophy de la Melbourne.

Simona Halep a declarat, luni, după primul meci oficial jucat în 2021 şi câştigat împotriva rusoaicei Anastasia Potapova, că avea nevoie de o victoria la debut.Alte ArticoleCe comision a pierdut Anamaria Prodan la transferul lui Denis …Biletul zilei pariuri1x2.ro: Fotbalul ne livrează profitul. …Primele imagini cu Michael Schumacher după accidentul de schi …

„E frumos să fiu din nou aici. Este un start bun, aveam nevoie de această victorie pentru că nu am jucat un meci oficial din octombrie şi a trecut mult timp. Am vrut să simt terenul, să simt jocul, ştiam că va fi un meci dificil. Ea loveşte foarte puternic mingea şi nu a fost uşor, dar am încercat să dau tot ce am mai bun ca să mă calific. Am simţit că terenul şi mingile sunt puţin mai rapide, dar întotdeauna este greu să joci împotriva jucătoarelor care lovesc puternic mingea. Toate terenurile par mai rapide când joci împotriva lor. A fost o frumoasă atmosferă, este foarte frumos să văd din nou spectatori că ne încurajează. Vă mulţumesc tuturor pentru că aţi venit. Mi-au lipsit spectatorii anul trecut şi este frumos să vezi fani întorşi în tribune”, a declarat Halep.

Simona Halep a debutat cu victorie în 2021. A învins-o pe numărul 1 mondial, Ashleigh Barty

Ana Bogdan, locul 93 WTA, va evolua, marţi, nu înainte de ora 09.30, cu australianca Ashleigh Barty, locul I WTA, în turul al doilea al turneului de categorie WTA 500 Yarra Valley Classic.

Acest meci este primul din sesiunea de seară, pe arena Margaret Court.

Pe terenul 7, cu meciuri începând de la ora 01.30, Irina Begu, locul 79 WTA, va juca împotriva sportivei Aliaksandra Sasnovici din Belarus, locul 90 WTA, în manşa a doua a probei de simplu a turneului Gippsland Trophy şi în a treia partidă a zilei, după una de simplu feminin şi alta de dublu feminin.

După ce luni a trecut de Anastasia Potapova şi s-a calificat în optimi, la Gippsland Trophy, Simona Halep va debuta, marţi, în proba de dublu, în echipă cu australianca Daria Gavrilova. Ele vor da piept cu perechea Belinda Bencic/Barbora Strycova (Elveţia/Cehia), în meciul al patrulea de pe terenul 13 (partidele încep la ora 01.30), după trei jocuri de simplu feminin.

După o altă întâlnire de dublu feminin, tot pe acest teren, este programat meciul Mihaela Buzărnescu / Alize Cornet (România/Franţa) – Hayley Carter/Luisa Stefani (SUA/ Brazilia).

Partida Monica Niculescu/Patricia Ţig – Andreja Klepac/Elise Mertens (Slovenia/Belgia) va avea loc pe terenul 10. Aceasta va fi a patra întâlnire a zilei, după alte trei jocuri de dublu feminin.

 

 

Sursa: RomaniaTV

loading...