UE ţine bătrânii departe de AstraZeneca. Austria şi Polonia se alătură Germaniei şi Italiei şi anunţă că nu administrează vaccinul persoanelor de peste 65 de ani

UE ţine bătrânii departe de AstraZeneca. Austria şi Polonia se alătură Germaniei şi Italiei şi anunţă că nu administrează vaccinul persoanelor de peste 65 de ani

„Datele privind imunitatea şi securitatea sunt comparabile cu cele ale oamenilor mai tineri. Dar din cauza dimensiunii reduse a eşantionului (în testele clinice) nu putem confirma cu siguranţă eficacitatea (vaccinului AstraZeneca) pentru această grupă de vârstă”, a transmis Comisia naţională de vaccinare din Austria, preluată de televiziunea ORF. Totuşi, ea semnalează că în cazul unor probleme logistice care ar împiedica administrarea celorlalte două vaccinuri anti-Covid-19 autorizate în UE, cele produse de BioNtech/Pfizer şi Moderna, atunci poate fi folosit în Austria vaccinul AstraZeneca şi pentru persoanele cu vârste de peste 65 de ani.

De asemenea, Polonia nu va administra vaccinul anti-Covid de la AstraZeneca persoanelor vârstnice, însă decizia finală va fi luată la recomandarea Consiliului Medical de pe lângă prim-ministru, a declarat luni responsabilul guvernamental pentru programul de vaccinare. „Dacă vorbim despre decizia Consiliului Medical, o aşteptăm în zilele sau chiar orele următoare, însă este clar că persoanele vârstnice nu vor fi vaccinate cu acest vaccin”, a spus Michal Dworczyk într-o conferinţă de presă la Varşovia. „Aşteptăm o recomandare clară de la Consiliul Medical şi apoi vom lua o decizie„, a completat el, menţionând că profesorii ar putea să fie primii care să fie vaccinaţi.Alte ArticoleTrafic cu certificate false de teste negative Covid-19, vândute …Italienii au luat cu asalt barurile, în prima zi de relaxare …Scandal la Hollywood. Actriţa Evan Rachel Wood îl acuză pe …

Şi în Germania comisia de vaccinare (STIKO) şi-a reiterat vineri recomandarea ca vaccinul AstraZeneca să nu fie administrat persoanelor cu vârste de peste 65 de ani, contrar recomandării Agenţiei Europene a Medicamentului (EMA), care a autorizat acest vaccin împotriva Covid-19 pentru toate vârstele începând cu cea de 18 ani.

Citeşte şi Vaccinul anti-COVID AstraZeneca, noi controverse. Italia nu-l recomandă persoanelor trecute de 55 de ani. Germania nu îl administrează pensionarilor

„Ţinând cont de datele disponibile, vaccinul (AstraZeneca) nu este recomandat la ora actuală decât persoanelor cu vârste între 18 şi 64 de ani (…) Nu există suficiente date pentru a se pronunţa asupra eficacităţii vaccinului la persoanele cu vârste de la 65 de ani în sus”, explică această comisie ce reuneşte experţi germani.

Potrivit evaluării autorităţii sanitare din Marea Britanie, ţară unde vaccinul AstraZeneca este deja administrat populaţiei, acesta oferă un răspuns imun bun în cazul persoanelor vârstnice, deşi în prezent există puţine date despre nivelul precis al protecţiei.

Citeşte şi S-a aprobat vaccinul AstraZeneca/ Oxford. Anunţul făcut de Agenţia Europeană a Medicamentului. UE securizează exportul de vaccin

Sursa: RomaniaTV

loading...