Un român a murit într-un cumplit accident în Portugalia, după ce a zburat prin parbrizul unui microbuz

Un român a murit într-un cumplit accident în Portugalia, după ce a zburat prin parbrizul unui microbuz

Un român a murit într-un cumplit accident în Portugalia, după ce a zburat rin parbrizul microbuzului în care se afla. În accident, alţi doi români au fost răniţi, unul dintre ei fiind în stare gravă.Incidentul a avut loc la ora 12.50, la kilometrul doi al Drumului Național 258-1, în direcția Nord-Sud, lângă Capela Nossa Senhora das Pesas. Deși nu se cunosc cauzele accidentului, se bănuieşte că principalul motiv ar fi depășirea vitezei.Potrivit unui martor care a ajuns la fața locului la scurt timp după accident, „după o curbă, vehiculul a lovit un parapete de beton, s-a dus în șanț și s-a învârtit, sfârșind cu fața în direcția opusă celei care circula. Unul dintre pasageri a fost proiectat prin parbriz, direct în șanț. Un al doilea ocupant a fost rănit pe bancheta din spate, iar șoferul, cel mai tânăr dintre toți, a ieșit din mașină fără răni vizibile”, a explicat martorul, citat de jn.pt, potrivit stiridiasora.ro.

Sursa: Observator