Premierul Cîţu, reacţie în scandalul granturilor pentru IMM-uri: „Am decis că este imperios să se facă o investigație”

Premierul Cîţu, reacţie în scandalul granturilor pentru IMM-uri: „Am decis că este imperios să se facă o investigație”

Premierul Cîţu a reacţionat dur pe Facebook în scandalul granturilor pentru IMM-uri. „După o discuție cu ministrul Economiei, despre Măsura 3 (granturi pentru IMM-uri), am decis că este imperios să se facă o investigație de către Corpul de Control al Prim-Ministrului.

Vreau să mă asigur că acești bani ajung la firmele care au cea mai mare nevoie, în funcție de criteriile obiective prestabilite. În mandatul meu, banul public este folosit eficient și transparent”, a scris premierul Cîţu.Alte ArticoleTraian Băsescu: „E greşită decizia de a redeschide şcolile, …Vlad Voiculescu şi-a depus declaraţia de avere, la două săptămâni …EXCLUSIV! Suspiciuni de fraudă la Ministerul Economiei cu granturile …

Este scandal cu suspiciuni de fraudă la sistemul informatic prin care Ministerul Economiei a oferit finanţare investitorilor.

Modul în care arată listele preliminare cu aplicanții la granturile de investiții din cadrul Măsurii 3 destinat IMM-urilor ridică mari semne de întrebare, lucru observat inclusiv de către cei interesați să obțină aceste finanțări cuprinse între 50.000 euro și 200.000 euro. Potrivit informațiilor Romaniatv.net, există suspiciuni că a fost viciat procesul de depunere a proiectelor și că a fost influențat modul în care arată listele, în condițiile în care alte persoane în afară de administratori ar fi avut acces la datele de pe platforma de înscriere.

EXCLUSIV! Suspiciuni de fraudă la Ministerul Economiei cu granturile pentru IMM-uri! Din 531 de proiecte aprobate spre finanțare, 353 au fost depuse în aceleași 2 zile la finalul perioadei! Ministrul Năsui se dă nevinovat: „A existat acces la datele din platformă pentru parteneri externi Ministerului!”

După o discuție cu ministrul Economiei, despre Măsura 3 (granturi pentru IMM-uri), am decis că este imperios să se facă…

Posted by Florin Cîţu on Friday, February 5, 2021

Claudiu Năsui, prima reacţie după scandalul granturilor pentru IMM: „Am discutat cu premierul soluții. Vă voi ține la curent

Claudiu Năsui a reacţionat pe Facebook în scandalul granturilor. „Măsura 3 de ajutor de stat nu își atinge scopul pentru care a fost creată. Din cei 27.736 de aplicanți, avem 8.275 care au aplicat pentru imobile. Dacă ne raportăm doar la proiectele finanțate, cu bugetul actual sunt doar 3.580 de firme finanțate. Dintre acestea, 1.807 finanțează imobile.

Practic mai mult din jumătate din proiectele eligibile sunt pe imobile. Nu acesta era scopul măsurii. Ea era menită să fie o măsură de ajutor în perioadă Covid, și ajunge să finanțeze cumpărări de apartamente.

Am încercat să rezolvăm cât mai multe probleme legate de aceste scheme de ajutor de stat. De la blocaje în evaluare, la găsit finanțare pentru ele. Pentru toate cele 3 măsuri, a trebuit să reparăm mașina din mers. Am reușit să găsim și finanțare, grație ministrului Cristian Ghinea. Am reușit să creștem ritmul de procesare pe M2 de 7 ori. M1 avem toată intenția să-l refacem, de data asta cu cei care au fost omiși prima dată.

De când am venit în minister, am zis că voi asigura continuitatea măsurilor deja începute în ideea că nimeni nu trebuie să sufere din cauza schimbării guvernului. Cu cifrele acestea însă ne dăm seama că măsura nu își atinge scopul. Am discutat cu premierul soluții. Vă voi ține la curent”, a scris şi Claudiu Năsui pe Facebook.

Sursa: RomaniaTV

loading...