Raed Arafat: ”În vara târzie din acest an vom începe să vedem un debut de normalizare a vieții noastre”

Raed Arafat: ”În vara târzie din acest an vom începe să vedem un debut de normalizare a vieții noastre”

Raed Arafat a afirmat că viețile noastre vor cunoaște un început de normalizare în vara târzie a acestui an, ”către toamnă”, în condițiile în care nu apare vreo tulpină a coronavirusului care să nu răspundă la vaccin.„Dacă mergem bine cu vaccinarea, cred că în vara acestui an, către toamnă, o să începem să vedem o începere a normalizării vieții noastre. În speranța că nu apare o tulpină care nu răspunde la vaccin”, a spus șeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, potrivit Mediafax.Raed Arafat a subliniat că scăderea numărului de cazuri de infectare cu coronavirus se datorează ”măsurilor serioase” luate din timp, și a făcut referire la purtarea măștilor de protecție, respectiv la limitarea contactelor la locurile de muncă.”Astea toate luate din timp și păstrate au dus la acest lucru. Dar această stabilitate rămâne fragilă și dacă nu respectăm regulile, poate crește (rata de infectare – n.r.). E bine să păstrăm măsurile concomitent cu vaccinarea”, a spus Raed Arafat.Despre vaccinare, Raed Arafat spune că, deși există critici, România este printre țările cu rezultate foarte bune: are peste jumătate de milion de oameni vaccinați, reprezentând 2% din populație.Grupul de Comunicare Strategică a anunțat pentru joi, 4 februarie 2021, că au fost înregistrate 2.668 cazuri noi cu coronavirus în ultimele 24 de ore, din 25.234 teste RT-PCR și 7.267 teste rapide antigenice.

Sursa: Observator

loading...