Vasile Muraru, actor: „Emoţia care vine din sală creează actul artistic!”

Vasile Muraru, actor: „Emoţia care vine din sală creează actul artistic!”

Mai cu un cântec, mai cu o glumă. De fapt, chiar aşa se numeşte spectacolul muzical care va avea loc sâmbătă seară la Teatrul de Revistă Constantin Tănase. Un recital care adună nume mari ale muzicii româneşti, acompaniate de orchestra teatrului, dirijată de compozitorul Dan Dimitriu. Despre spectacol a povestit mai multe Vasile Muraru, unul dintre cei mai îndrăgiţi şi longevivi actori de comedie din România.Încă din adolescenţă, Vasile Muraru a fost un nume sonor al comediei româneşti, iar de atunci a continuat să aducă zâmbete pe feţele tuturor. Marele artist a oferit detalii din culise, dar şi despre primele impresii odată cu redeschiderea sălilor de teatru.Vasile Muraru, actor: Am avut surpriza în momentul în care s-au redeschis instituţiile de spectacol, de cutură, cu 30%, am avut emoţii că lumea nu o să percuteze, dar surpriza a fost că în două zile s-au vândut cele 118 bilete. Asta înseamnă că lumea este doritoare. Perioada în care nu au fost spectacole la teatru a fost un prilej pentru punerea pe picioare a unor proiecte noi, ce urmează să fie puse în scenă. Vasile Muraru, actor: În perioada asta, administrativ a trebuit să merg la teatru în fiecare zi, pentru că mai avem şi alte probleme în afară de cele artistice şi în acelaşi timp soluţii şi repetiţii pentru viitoarele premiere. O să înceapă o avalanşă de premiere la teatrul Constantin Tănase. Artiştii au muncit şi acum îşi etalează talentul. Actorul preferă să simtă energia publicului şi nu este atât de încântat de ideea transmiterii unei piese online.

Sursa: Observator

loading...