Tinerii sparg carantina, polițiștii sparg petrecerea: S-au dat amenzi de peste un milion şi jumătate de lei

Tinerii sparg carantina, polițiștii sparg petrecerea: S-au dat amenzi de peste un milion şi jumătate de lei

A fost revelion în cluburile şi barurile din marile oraşe noaptea trecută. Tinerii n-au mai ţinut cont de restricţii, şi-au dat întâlnire pe ringul de dans. Au venit neinvitaţi şi poliţiştii care au împărţit amenzi de peste un milion şi jumătate de lei. Au încălcat carantina de noapte şi multe vedete.Într-un restaurant din centrul capitalei vedetele au petrecut ca-n vremurile bune. La un botez animat de manelistul Adi Minune cu invitaţi unul şi unul. Luaţi de val, mulţi s-au filmat şi au postat imaginile de la distracţia interzisă pe Facebook. Într-unul din clipuri se vede că e trecut de ora 23, oră la care potrivit legii se iese din casă doar pentru urgenţe şi doar cu declaraţie. Poliţiştilor nu le a fost greu să-i găsească. Invitaţii au plătit pe lângă dar, şi amenda. Câte cinci mii de lei fiecare. Într-un alt club din Bucureşti distracţia s-a terminat cu o bătaie în stradă. În imaginile primite pe adresa Fii Observator se vede cum mai mulţi tineri îşi împart pumni şi picioare în mijlocul intersecţiei. zeci de echipaje de poliţie au intervenit pentru a-i despărţi.S-au dat şi amenzi. Un singur individ a fost sancţionat cu 400 de lei pentru tulburarea liniştii publice. Dar alţi treivor plăti câte 2.500 de lei pentru că nu purtau mască. Şi străzile altădată pustii din Centrul Vechi s-au umplut de viaţă. Aici însă stingerea s-a dat regulamentar cu câteva minute înainte de ora 23. După petrecere, mulţi au avut parte de suprize în trafic. Poliţiştii au făcut razii pentru a i prinde pe cei care s au urcat băuţi sau drogaţi la volan.Într-un alt club din Capitală, tinerii au fost legitimaţi şi scoşi afară unul câte unul. Nu au avut voie să iasă cu băutura pe stradă, aşa că au fost obligaţi să-şi verse paharele înainte de a pleca. Veselie a fost şi la Voineasa. Turişti din toată ţara au dansat împreună şi doar accidental câte unul a purtat mască. Evenimentul a fost transmis live pe Facebook. Şi la Galaţi poliţiştii au mers din local în local. În Târgu Jiu cei prinşi fără un motiv întemeiat pe străzi după ora 23 au plătit scump plimbarea.

Sursa: Observator

loading...