Doi tineri din Sibiu au răpit un cal cu taxiul

Doi tineri din Sibiu au răpit un cal cu taxiul

Doi tineri în vârstă de 18 și 20 ani, hoți, au decis să răpească un cal din comuna Câineni, județul Vâlcea și să-l aducă cu taxiul până la Șelimbăr, județul Sibiu.La volanul mașinii de taxi se afla tânărul de 20 de ani, care conducea. În dreapta se afla prietenul său, care avea geamul coborât la portieră, prin care ținea căpăstrul calului furat. Așa au mers cei doi hoți, din județul Vâlvea până în județul Sibiu și nu i-a deranjat nimeni.Oamenii le mai făceau poze când treceau pe lângă ei și le postau pe Facebook, iar de la aceste imagini s-ar fi autosesizat și autoritățile. Amuzamentul general se îndrepta către modul în care cei doi tineri au ales să-și tracteze calul, dar nimeni nu bănuia, până să se implice poliția, că cei doi de fapt furaseră calul respectiv.IPJ Vâlcea: „Polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliţiei orașului Brezoi și din cadrul posturilor de poliție comunale arondate, au documentat activitatea infracțională a doi tineri, cu vârste de 20, respectiv 18 ani, ambii cu domiciliul în comuna Șelimbăr, județul Sibiu. În fapt, cei doi tineri ar fi sustras o cabalină dintr-o gospodărie, din comuna Câineni, județul Vâlcea, după care s-au deplasat cu aceasta în localitatea lor de domiciliu, respectiv comuna Șelimbăr, județul Sibiu. În urma investigațiilor și cercetărilor efectuate, cei doi tineri au fost depistați pe raza comunei Șelimbăr, din județul Sibiu, la locuința de domiciliu a tânărului, de 20 de ani”Tot la casa tânărului de 20 de ani a fost găsit și calul răpit, care a fost înapoiat stăpânului.

Sursa: Observator

loading...