Fiscul nu iartă datornicii nici în plină pandemie. ANAF a pornit în forță executările silite

Fiscul nu iartă datornicii nici în plină pandemie. ANAF a pornit în forță executările silite

Se anunță vremuri grele tot pentru cei pe care pandemia i-a îngenunchiat. ANAF a pornit în forță executările silite pentru datoriile acumulate în pandemie.Popririle au fost suspendate în 2020, însă termenul a expirat la finele lui decembrie. În cea mai mare dificultate se află acum acele firme a căror activitate a fost blocată sau încetinită în pandemie și nu au avut suficiente încasări pentru a-și plăti acum debitele restante către ANAF.Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) anunţă că au fost deschise 28 de noi ghişee dedicate persoanelor fizice arondate sectoarelor din Bucureşti şi judeţul Ilfov. Noile ghişee funcţionează în sediile Trezoreriilor din fiecare sector şi în cel al Trezoreriei Ilfov. Totodată, reprezentanţii ANAF susţin că „aspectele privind comunicarea somaţiilor de către Administraţia Sector 6 a Finanţelor Publice, către contribuabilii care au achitat taxele, au pus în evidenţă, încă o dată, nevoia digitalizării proceselor de activitate ale Agenţiei”.”Începând de astăzi, ca urmare a mesajului clar pe care l-am transmis administraţiilor fiscale din Bucureşti, au fost deschise 28 de ghişee noi dedicate persoanelor fizice. Ghişeele nou deschise funcţionează în sediile Trezoreriilor de sector şi ale judeţului Ilfov. Nu e mult, însă schimbarea trebuie să înceapă de undeva. Voi face tot posibilul să accelerăm implementarea proiectelor ample de digitalizare a administraţiilor fiscale începute, pentru ca serviciile oferite contribuabililor să funcţioneze corect şi eficient”, a transmis, vineri seară, ministrul finanţelor, Alexandru Nazare. Ministrul Finanţelor Publice, Alexandru Nazare, afirmă că ANAF e datoare să le ceară scuze oamenilor care au fost puşi pe drumuri şi nevoiţi să stea la cozi, deşi şi-au plătit taxele la timp şi, în plus, a transmis conducerii ANAF Sector 6 că i se pare intolerabil modul în care a tratat situaţia. Declaraţia ministrului vine după ce zeci de oameni au stat la coadă, în stradă, în faţa sediului ANAF din Sectorul 6 al Capitalei, după ce au primit somaţii pentru plăţi pe care le efectuaseră deja.”Înainte de toate, ANAF e datoare să le ceară scuze oamenilor care, deşi şi-au plătit taxele la timp, au fost puşi pe drumuri şi nevoiţi să stea la cozi. Acestor contribuabili trebuie să le mulţumim pentru faptul că îşi plătesc la timp taxele, că îşi respectă obligaţiile faţă de stat şi să-i tratăm cu respect, fără să le facem viaţa mai complicată decât este deja. În şedinta de lucru de astăzi, de la sediul ANAF Sector 6, am transmis conducerii că mi se pare intolerabil modul în care a tratat situaţia. Pot să înţeleg că sunt deficienţe care trenează de multă vreme şi că nu pot fi remediate peste noapte, mai ales în privinţa digitalizării. Dar, distantarea fizică trebuia să fie asigurată. Situaţia creată putea fi evitată”, scrie ministrul, pe Facebook.Ministrul Finanţelor Publice a anunţat miercuri seară potrivit news.ro, că a dispus un control intern, după a ce primit semnale că că s-au trimis numeroase somaţii pentru debite deja achitate. De asemenea, ministrul a precizat că verifică şi nerespectarea distanţării la unele sedii ale Administraţiilor Finanţelor Publice din Bucureşti.

Sursa: Observator

loading...