O tânără din SUA care se ducea cu bicicleta la serviciu, iarna, a primit cadou o maşină, câştigată de o colegă la tombola firmei

O tânără din SUA care se ducea cu bicicleta la serviciu, iarna, a primit cadou o maşină, câştigată de o colegă la tombola firmei

O tânără din SUA i-a dăruit unei colege de serviciu mașina pe care a câștigat-o la tombola firmei. Fata a fost impresionată că prietena ei venea la serviciu cu bicicleta, în plină iarnă.Mulţi oameni devin apropiaţi cu colegii lor de serviciu, însă o angajată de la un restaurant fast-food din SUA a dus relaţia la un alt nivel, dăruindu-i unei colege o maşină.Haley Bridges, în vârstă de 17 ani, din Appleton, Wisconsin, a ştiut că prietena ei şi colga de serviciu de la Chick-fill-A, Hokule’a Taniguchi, în vârstă de 19 ani, făcea zilnic naveta, chiar şi pe timp de iarnă, cu bicicileta. Aşa că atunci când a aflat că a câştigat o maşină la tombola firmei de Crăciun a ştiut exact cui vrea să o dăruiască.Cele două au devenit prietene în septembrie și au petrecut mult timp împreună. Însă abia de Crăciun prietenia lor a atins alt nivel. Bridges a spus că tombola este principala atracție a petrecerii de Crăciun și că au existat zvonuri conform cărora o mașină va fi premiul cel mare. „Toată lumea primește bilete la tombolă, iar cât de multe ore muncești determină câte primești. Eu am primit 5 tichete. Mașina era singura tombolă unde nu puteam să avem mai multe bilete, doar unul de persoană. În grupul nostru de prieteni am decis să pune câte unul pentru ea”, a povestit Bridges. Când aceasta și-a auzit numele strigat, a povestit că momentul a fost ireal. „M-am uitat la Hoku și atunci a început să plângă. Nu am văzut-o niciodată atât de emoționată. Este o persoană foarte veselă și jucăușă. Ne-am uitat una la alta și am început să plâng și eu. (…) Ne-am îmbrățișat și toată lumea ne aplauda”, a povestit Bridges.Faptul că Bridges a fost cea care a câștigat mașina a însemnat totul pentru Taniguchi. „Hoku mi-a spus că dacă ar fi câștigat altcineva din grupă, ar fi fost grozav, dar nu la fel. A fost o nebunie totală să știu că pot să îi dăruiesc o mașină prietenei mele”, a mai spus Bridges. Și dacă Bridges spune că mama ei a fost cam supărată că a dat un cadou așa mare, ea spune că nu are niciun regret în privința deciziei. „Nimeni nu merită asta mai mult decât Hoku”.

Sursa: Observator

loading...