Simona Halep – Lizette Cabrera, LIVE TEXT, în primul tur de la Australian Open 2021. Românca începe meciul în forţă

Simona Halep – Lizette Cabrera, LIVE TEXT, în primul tur de la Australian Open 2021. Românca începe meciul în forţă

Simona Halep, a doua jucătoare a lumii, intră, luni, în focurile Australian Open 2021, urmând să joace cu Lizette Cabrera (Australia, locul 140 mondial), în primul tur al primului Grand Slam de tenis al anului.Simona Halep – Lizette Cabrera 4-0. Două lovituri scăpate de sub control i-au dat emoţii Simonei, însă sportiva noastră a reuşit să-şi menţină calmul şi să câştige un nou game pe propriul serviciu.Simona Halep – Lizette Cabrera 3-0. Simona reuşeşte şi al doilea break, din nou fără să forţeze. Jocul curge, în aceste momente, într-o singură direcţie.Simona Halep – Lizette Cabrera 2-0. Simona a servit excelent şi a câştigat game-ul la 0.Simona Halep – Lizette Cabrera 1-0. Românca începe meciul cu un break reuşit fără mari emoţii şi se pregăteşte să servească.Este primul meci pe care Simona Halep îl joacă, după înfrângerea usturătoare cu rusoaica Ekaterina Aleksandrova, 2-6, 1-6, în sferturile de finală ale Gippsland Trophy, competiţie de tenis jucată tot la Melbourne, în acelaşi complex sportiv care găzduieşte şi duelurile de la Australian Open 2021.La finalul partidei cu Ekaterina Aleksandrova, Simona Halep a acuzat probleme medicale şi rămâne de văzut în ce măsură a reuşit să se recupereze.Duelul dintre Simona Halep şi Lizette Cabrera ar urma să înceapă de la 10.05, ora României. Adversara Simonei Halep a împlinit de curând 23 de ani şi, până acum, nu a reuşit să pătrundă între primele 100 de jucătoare ale lumii, cea mai bună clasare în ierarhia WTA fiind locul 119, în februarie anul trecut.

Sursa: Observator

loading...