Începe procesul lui Donald Trump în Senatul SUA. Este a doua procedură de „impeachment” împotriva fostului președintelui

Începe procesul lui Donald Trump în Senatul SUA. Este a doua procedură de „impeachment” împotriva fostului președintelui

Procesul lui Donald Trump începe oficial marți, 9 februarie 2021, în Senatul SUA. Este cea de-a doua procedură de impeachment împotriva fostului președinte, după ce a fost pus sub acuzare de Camera Reprezentanţilor pentru „incitare la revoltă” în urma asaltului asupra Capitoliului, de pe 6 ianuarie.În urmă cu două săptămâni, 45 dintre cei 50 de senatori republicani au cerut anularea procedurii, argumentând că mandatul preşedintelui Donald Trump s-a încheiat.Cu toate acestea, democraţii susțin că Trump trebuie judecat chiar dacă nu mai este preşedinte, deoarece faptele sale din timpul mandatului nu pot rămâne nepedepsite. În replică, avocaţii lui Trump au respins, potrivit agenţiei Associated Press, argumentele „absurde” ale liderilor democraţi, denunţând ceea ce consideră a fi o tentativă de „reducere la tăcere a unui adversar politic”.”Conducerea Partidului Democrat nu vrea să permită niciodată ca o «criză bună» să fie irosită, dar este incapabilă să înţeleagă că nu orice lucru poate fi atribuit de fiecare dată adversarilor politici, indiferent cât de mult vor să exploateze orice moment de incertitudine al poporului american. Este vorba de o încercare egoistă a liderilor democraţi din Camera Reprezentanţilor de a profita de pe urma sentimentelor de groază şi confuzie ale americanilor din întreg spectrul politic care au asistat la distrugerile provocate pe 6 ianuarie la Capitoliu de câteva sute de oameni”, afirmă avocaţii lui Donald Trump.Asaltul asupra Capitoliului au avut loc după ce Trump a ținut un discurs în fața unei mulțimi de simpatizanți în care în care-i îndemna să nu accepte rezultatul alegerilor prezidențiale pierdute în fața democratului Joe Biden, în opinia sa, ca urmare a unei „fraude masive”.”Vom merge la Capitoliu şi vom scanda în faţa bravilor noştri senatori şi congresmeni, iar spre unii probabil nu vom scanda prea mult. Pentru că ţara nu poate fi luată înapoi prin acţiuni slabe. Trebuie să arătăm putere şi să fim puternici. Trebuie să cerem Congresului să facă ceea ce trebuie şi să numere doar voturile electorilor reprezentaţi legal”, a afirmat Donald Trump în discursul din 6 ianuarie.Camera Reprezentanților l-a pus sub învinuire pentru „incitare la revoltă”, iar procesul se va desfășura în Senat unde este nevoie de un vot de două-treimi pentru a fi declarat vinovat.Echipa sa de avocați susține că tot ce a spus președintele este acoperit de primul amendament al Constituției, care garantează libertatea de expresie. De asemenea, ei spun acest proces de „suspendare din funcție” nu poate avea loc după ce președintele și-a încheiat mandatul.Senatul va stabili prin majoritate de două-treimi dacă Donald Trump este sau nu vinovat. Sunt necesare voturile a 17 senatori republicani, alături de cele ale tuturor senatorilor democraţi, pentru eventuala condamnare a lui Donald Trump.Camera Reprezentanţilor a votat pe 13 ianuarie inculparea lui Trump, acuzat pentru rolul avut în violenţele din 6 ianuarie de la Capitoliu, în urma cărora au murit cinci persoane, între care un poliţist.Articolul privind inculparea face referire şi la convorbirea dintre Trump şi secretarul de stat din Georgia, Brad Raffensperger, pe care preşedintele îl îndemna să „găsească” suficiente voturi care să îi asigure victoria în stat.Pe 13 ianuarie, zece republicani au votat alături de democraţi punerea lui sub acuzare. Donald Trump spune că declaraţiile pe care le-a făcut înaintea violenţelor produse la Capitoliu au fost corecte.”Mi-a fost analizat discursul şi fiecare cuvânt din fiecare paragraf, fiecare propoziţie şi toată lumea crede că a fost total adecvat”, a declarat Donald Trump, potrivit Mediafax.Fostul preşedinte a părut să atribuie responsabilitatea pentru violenţele de la Capitoliu politicienilor care au făcut comentarii în vara anului 2020, în timpul protestelor antirasism.”Aceasta este adevărata problemă”, a subliniat Donald Trump.Donald Trump nu a recunoscut victoria lui Joseph Biden la alegerile prezidenţiale, denunţând presupuse fraude electorale.

Sursa: Observator

loading...