Nume grele sunt bănuite că s-ar fi folosit de Primăria Vatra Moldoviţei pentru a ajunge în funcţii înalte din stat

Nume grele sunt bănuite că s-ar fi folosit de Primăria Vatra Moldoviţei pentru a ajunge în funcţii înalte din stat

Nu te pricepi la nimic, dar vrei o funcţie bună la stat? Reporterii Observator au descoperit ce intrare ascunsă există la o primărie de comună devenită rampă de lansare spre funcţii publice înalte. Mecanismul e simplu. Cât sunt blocate angajările la stat, am găsit trei funcţionari care s-au  angajat acolo ca să poată fi transferaţi sau detaşaţi pe locul vizat din administraţie. Printre ei, şi fosta chelneriţă transferată la Apele Române, care şi-a dat demisia după o investigaţie Recorder. Primăria Vatra Moldoviţei. Aici funcţionează legea tăcerii printre angajaţi. De aici a fost detaşată la Apele Române şi fosta chelneriţă care nu ştia să facă diferenţa dintre malul stâng şi malul drept. Simona Iancu, fostă angajată la Apele Române: Am început de jos, ca ospătar, patru ani, iar apoi ca şi manager am fost ridicată în funcţie.Reporter: Cât aţi stat? Aţi stat o zi acolo?Simona Iancu, fostă angajată la Apele Române: Cam vreo trei zile. Trei zile în Primărie au propulsat-o pe Simona Iancu prin transfer către o funcţie mai înaltă. Cazul ei nu este unic, semn că la Vatra Moldoviţei e pepinieră de experţi. Primăria Vatra Moldoviţei a fost o rampă de lansare şi pentru un alt funcţionar public. Vorbim de această dată despre şeful OPC Suceava. Tudor Titianu. Fost consilier judeţean, ales în septembrie. Am încercat să-l întrebăm de ce şi-a dat demisia la nici două luni de la primirea mandatului, ca să se angajeze la Starea Civilă din comuna Vatra Moldoviţa.De la Primărie, Titianu a ajuns rapid în fruntea OPC Suceava, autoritatea care controlează tot ce înseamnă piaţa de consum. Reporter: Ne spuneţi şi nouă cum aţi ajuns şef la Oficiul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Suceava?Tudor Titianu, director ANPC Suceava: Nu am declaraţii de dat. Reporter: De unde aţi ştiut că există un post la Primăria Vatra Moldoviţei?Tudor Titianu, director ANPC Suceava: Online, m-am informat online. Reporter: Domnul primar a spus că nu a pus decât pe avizier.Tot prin Primăria Vatra Moldoviţei a trecut şi un pensionar de 69 de ani, detaşat apoi la Sistemul de Gospodărire a Apelor din Botoşani, scrie reporteris.ro. Fiul lui e director general adjunct la Apele Române. Zile întregi am încercat să elucidăm misterul de la Primăria Vatra Moldoviţei şi să obţinem un punct de vedere de la edil. Ne-am lovit de un refuz ferm. Brusc, nimeni nu mai are voie în Primărie.

Sursa: Observator

loading...