Proiect de lege pentru împiedicarea „turismului electoral”. Persoanele care şi-au stabilit reşedinţa în circumscripţia electorală cu mai puţin de un an înaintea alegerilor nu mai pot vota pe listele electorale permanente

Proiect de lege pentru împiedicarea „turismului electoral”. Persoanele care şi-au stabilit reşedinţa în circumscripţia electorală cu mai puţin de un an înaintea alegerilor nu mai pot vota pe listele electorale permanente

Proiect de lege pentru împiedicarea „turismului electoral”. Potrivit documentului, nu mai pot vota pe listele electorale permanente persoanele care şi-au stabilit reşedinţa în circumscripţia electorală de mai puţin de un an de zile înaintea datei scrutinului.

”Aşa cum am promis, am depus la începutul acestei noi legislaturi iniţiativa legislativă pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii privind evidenta persoanelor şi actele de identitate ale cetăţenilor români, în sensul prevenirii ”turismului electoral” şi distorsionării rezultatului alegerilor. Concret, nu mai pot vota pe listele electorale permanente persoanele care şi-au stabilit reşedinţa în circumscripţia electorală de mai puţin de un an de zile înaintea datei scrutinului”, a transmis, marţi, deputatul Gigel Ştirbu, conform News.ro.Alte ArticoleDominic Fritz: „Avem un paradox în România. Salariile …Fostă miss şi proprietară a unei firme de hostess, membru …Nicuşor Dan: „Dacă am fi introdus autobuze şcolare pentru …

Acesta explică de ce a gândit o astfel de modificare: ”Pentru că sunt cetăţeni care îşi fac viză de flotant cu 3, 4, 5 zile înainte, o săptămână sau cu o lună înainte de ziua alegerilor, apoi, îşi exercită dreptul constituţional de a vota acolo, iar patru ani de zile nu mai calcă prin acea localitate. Este inadmisibil ca prin votul astfel viciat din localităţile respective, de către cetăţenii care nu locuiesc în comunităţile respective, să fie compromise programele de dezvoltare ale localităţilor”.

Proiectul de lege le va permite cetăţenilor să voteze pe listele suplimentare

Potrivit acestui proiect de lege, ”persoanele care şi-au stabilit reşedinţa în circumscripţia electorală de mai puţin de un an de zile înaintea datei scrutinului îşi vor putea exercita dreptul de vot doar în comuna, oraşul, municipiul sau subdiviziunea administrativ-teritorială a municipiului în care îşi au domiciliul. În acest caz, cetăţenii vor vota pe lista suplimentară”.

În plus, ”trimestrial, persoana care a solicitat acordarea reşedinţei este obligată să reconfirme adresa declarată ca reşedinţă, printr-o declaraţie pe proprie răspundere care poate fi dată în faţa lucrătorului din cadrul serviciului public comunitar de evidenţă a persoanelor, a poliţistului de siguranţă publică, a notarului public ori a funcţionarului misiunii diplomatice sau oficiului consular al României”.

De asemenea, persoana care-şi stabileşte reşedinţa trebuie să dea ”o declaraţie pe proprie răspundere prin care declară că locuieşte în respectiva locaţie mai mult de 15 zile pe lună”.

Problema votului persoanelor cu viză de flotant s-a pus şi la ultimele alegeri locale.

Citeşte şi: Nicuşor Dan: „Dacă am fi introdus autobuze şcolare pentru 600 de şcoli din Bucureşti, ne-ar fi costat 700 de milioane de lei. Nu au existat solicitări privind preluarea Metrorex de către Primăria Capitalei”

Sursa: RomaniaTV

loading...