Un bărbat din Gorj a fost vaccinat cu serul greşit la rapel, autoritățile au deschis un dosar penal

Un bărbat din Gorj a fost vaccinat cu serul greşit la rapel, autoritățile au deschis un dosar penal

Un bărbat din Gorj a injectat din greșeală cu vaccinul Moderna, când el venise, de fapt, să-și facă rapelul la Pfizer. Eroarea s-a produs într-un centru de vaccinare de pe Stadionul Municipal Târgu Jiu, după ce bărbatul ar fi încurcat cabinetele medicale. Potrivit Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV), ”după completarea chestionarului de triaj, persoana s-a deplasat în sala de așteptare prevaccinare, spre cabinetul medical. Din declarațiile personalului vaccinator, la momentul respectiv, s-ar fi creat o confuzie în ceea ce privește tipul de vaccin ce trebuia administrat la doza de rapel, pacientul intrând în cabinetul destinat vaccinării cu Moderna”.După vaccinare, bărbatul a rămas în atenta monitorizare a personalului medical, nu a manifestat reacții adverse, iar în acest moment se află la domiciliu, fără ca starea de sănătate să-i fie afectată.”În aceste circumstanțe, având în vedere că ambele tipuri de vaccin au îndeplinit criteriile de siguranță în cadrul procesului de autorizare la nivelul EMA, nu se pune problema unui risc medical suplimentar pentru persoana în cauză”, se mai arată în comunicatul CNCAV.”În ceea ce privește rata de eficacitate, menționăm că cele două vaccinuri sunt de tip ARN mesager și se bazează pe același tip de antigen, proteina Spike, sens în care se estimează că a doua doză contribuie la creșterea răspunsului imun generat după prima administrare”, se mai arată în comunicat.Ulterior, autoritățile au anunțat că a fost deschisă o anchetă penală în cazul vaccinului administrat greșit.Polițiștii au anunțat că fac cercetări asupra cauzei și că în prezent nu este vizată o persoană. Infracțiunea din dosar este neglijență în serviciu.„Polițiști din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, în cursul zilei de astăzi, un barbat,de 69 ani din municipiul Târgu Jiu, s-a prezentat la Centrul de vaccinare ,,Stadion Municipal” din municipiul Târgu Jiu, în vederea administrării celei de-a doua doze(rapel) a vaccinului contra virusului Covid-19, iar cadrele medicale ar fi îndeplinit defectuos procedura de vaccinare, în sensul că, iar fi administrat barbatului o altă doză de vaccin, decât cea administrată în primă fază. În cauză a fost întocmit dosar penal, polițiștii continuând cercetările sub aspectul săvârșirii infracţiunii de neglijență în serviciu”, au anunțat reprezentanții IPJ Gorj.Autoritățile susțin că bărbatul nu este în pericol și reamintesc că procedurile elaborate pentru buna desfășurare a procesului de vaccinare trebuie respectate cu maximă rigurozitate.

Sursa: Observator

loading...