Călin Goia, Voltaj: „M-am simțit ca la închisoare. Doar am așteptat în pandemie”

Călin Goia, Voltaj: „M-am simțit ca la închisoare. Doar am așteptat în pandemie”

Viața lor a fost dată peste cap în feluri de neimaginat. Pentru că sunt dependenți de ceilalți, de contactul uman, de emoții, de public. Artiștii, fie că e vorba de cântăreți sau actori, trec prin cea mai grea perioadă a vieții lor: nu mai au concerte, spectacole, audiții. Dar mulţi s-au reinventat şi se pregătesc de marea întâlnire cu publicul.A fost mereu pe drumuri și plin de energie, așa că pandemia, cu perioadele de carantină și izolare, au fost resimțite profund de Călin Goia, solistul trupei Voltaj. Șocul cel mai mare a fost de Revelion, când și-a dat seamă că nu știe exact ce să facă. Cum se sărbătorește fără cânți pentru oameni? Din anul 1999, noaptea dintre ani l-a prins mereu pe scenă, în mijlocul mulțimii, numărând secundele. „M-am simțit efectiv ca la o închisoare. Chiar dacă era o închisoare foarte plăcută, eram cu familia mea. Na, când stai cu familia nu poți să zici că nu e frumos, dar noi eram obișnuiți să numărăm cu 60 000 de oameni intrarea în Noul An, să fugim pe urmă la alt concert.”Marea realizare a ultimul an a fost că, după ieșirea din starea de urgență, toți cei cinci membri ai formației Voltaj au plecat la munte, la o cabană și, timp de cinci zile, au compus. S-au născut cinci piese dintre care una, ”Doar pentru ea”, a apărut deja.Dar dorul de concerte, de energia mulțimilor, rămâne cel mai dificil de gestionat. Pentru Călin Goia, amintirea ultimului concert cu public este extrem de prețioasă. „A fost pe 26 februarie 2020, la Torino. Noi am fost prima cursă Torino București care a trebuit să completăm acele declarații, pentru că explodase deja în Italia toată pandemia. Acuma când măgândesc cât de relaxați eram, noi nu realizam… Chiar în drum spre aeroport a zis colegul meu, hai să oprim la o farmacie să luăm niște măști. Ce măști, măi, mă lași… Nu-mi trebuie măști, hai că nu e nicio problemă. Cam asta era atmosfera atunci.”Și totul a fost senzațional: o sală de 15 000 de locuri plină de români din toată Europa, îmbrățișări și fotografii cu fanii la final. Apoi totul s-a închis și s-a schimbat dramatic.„Am pierdut foarte multe lucruri cu care eram obișnuiți, socializarea, strânsul mâinii, activitatea normală, indiferent de meserie, această izolare și această spaimă. Plus așteptarea continuă. Pentru mine personal, 2020 nu a reprezentat altceva decât o așteptare continuă. Să văd: mă îmbolnăvesc, nu mă îmbolnăvesc, pornesc concertele, nu pornesc, revine la normalitate viața sau nu.”Singurul lucru bun al anului care a trecut a fost că am învățat cu toții să avem răbdare, am oprit motoarele și ne-am uitat la lucrurile cu adevărat importante. Dar pentru artiști asta a venit cu un preț mare. „Mi-e dor de concertele live adevărate. Am cântat online timp de trei ore, ne-am bucurat cumva că am citit ulterior mesajele celor care ne-au privit și cumva a existat o conexiune, dar e departe de cea cu care suntem obișnuiți. De acel schimb de energie pe care îl facem la concertele live. Nici măcar cele cu distanțare socială nu mi se par o soluție pentru că pare așa un fel de concert nereușit. Adică oamenii trebuie să stea jos, să nu se agite prea mult. Și atunci acea energie despre care vorbeam nu există practic, e ca un fel de vizionare a unui spectacol.”

Sursa: Observator

loading...